Buna ziua dragilor,Eu sunt SCÂRŢU, numit aşa de la scirtiitul pe care-l scot, ca nu-mi place sa miaun. Asa cum probabil banuiti, I’m a DARK MOON CAT, too. N-am nici un fir de par de alta culoare. Azi dimineata, la cafea, Mami mi-a citit din ANIMAL ZOO despre expozitia de pisici. Chiar daca nu o fi sa fie, tot va spun povestea mea. Prin 1992 sau poate 1993, ca sunt batran si nu mai tin minte, Mihai, fiul lui Mami, m-a gasit zgribulit printre garajele din spatele blocului si m-a adus acasa. Mami n-a fost foarte incintata, pentru ca luase decizia de a nu mai avea pisici, dar pentru ca eram deja in casa, abia incepusem sa vad si mai eram si negru, m-a bagat in buzunarul capotului si asta a fost sansa vietii mele. La doua sapatamini de la eveniment, pe principiul cunoscut in toate familiile cu mai multi copii, „el de ce a putut si eu nu?”, Ruxi, sora lui Mihai, a adus si ea o pisica dintr-un pom de la Universitate. Cand toata lumea credea ca sunt prea fraged am devenit deja tata! Am facut 7 pui cu singura mea sotie (restul mi-au fost doar prietene).Pentru ca plasarea puilor a fost o corvoada, Mami si Tati au decis ca eu, care sunt barbat si suport mai usor durerea, sa fiu castrat (ma rog, sterilizat… cum se zice acum).
Asa ca toate cele 3 pisici care au urmat dupa Pufa au scapat neoperate pentru ca m-au sacrificat pe mine. In 1994 (data certa de care ne legam cu totii in calcule), cand Ruxi a facut 18 ani l-a primit cadou pe Max, singurul meu prieten adevarat – un brac german. Cel mai bun, cel mai frumos, cel mai iubit si cel mai tolerant catel din lume, cum spune Mami. In cei peste 20 de ani ai mei am trait multe evenimente, alaturi de multe si diferite animalute. Toate ar putea constitui povesti frumoase, dar acum am sa va povestesc doar doua legate de dragoste si perseverenta: Prin 1997, cand Mami zugravea apartamentul, am iesit sa fac o plimbare pe scari si, cum era prima oara nimeni nu s-a gindit ca nu mai sunt in casa. Atunci eram un motan plin de el si care nu venea cand era strigat, asa ca m-am ascuns sub scara blocului si acolo am ramas, indiferent de cat m-au strigat ei. Mami credea ca m-a luat cineva, ca eram tare frumos, dar n-a incetat sa ma caute si i-a alertat pe toti vecinii iubitori de animalute. 
Dupa trei zile m-au scos din ascunzatoare cei doi caini mari care aveau casa in scara blocului. Norocul meu a fost ca i-a vazut cineva si a anuntat-o pe Mami care a venit si, efectiv, m-a smuls din botul unuia. Pana acum povestea este banala, dar partea cu recuperarea mea este ceva senzational. Mami zice ca se putea scrie un studiu despre depresia provocata de un soc puternic. Vreo 5 zile mi-a bagat pe git, cu forta, glucoza si apa.Apoi ei au trebuit sa plece si eu am ramas vreo saptamana dupa biblioteca, unde Mihai imi arunca carnita si cobora o cana cu apa. Dupa ce s-au intors au reusit, cu greu, sa ma scoata de acolo. Am avut, o lunga perioada de timp, o privire in gol (ca si oamenii in situatia mea). Imi treceau palma prin fata ochilor si eu nu miscam. Atunci a inceput Mami sa ma lase sa dorm in pat cu ei si cu Maxut. Mai mult de un an a durat recuperarea mea, dar cu rabdare si cu multa dragoste m-au facut sa ma intorc la ei. De atunci am fost un alt motan, mai iubicios si torcacios cum nu fusesem pina atunci. Cind mi-am revenit, Max era deja prietenul meu cel mai bun pentru ca atunci cand eu nu eram acolo el dormea cu botul pe mine. Din pacate am avut ocazia sa-i intorc gestul frumos cand a fost el bolnav si inainte de a muri, dupa 14 ani de cind ne-am cunoscut. A doua mea poveste, legata tot de sanatate, a inceput in 2005. Era vara si frumos dar eu am inceput sa pling si sa ma cuibaresc in pat linga Mami. Cum era si foarte cald asta nu i-a dat de gandit si a inceput sa ma urmareasca si asa a vazut ca nu puteam face pipi. L-a sunat pe Radu (dr. Radu Boncea medicul nostru veterinar de familie, atunci cred ca era inca student) si l-a intors de la autogara. Cum nu mai era timp de mers undeva pentru ca burtica mea se umflase rau de tot, aici, la noi in sufragerie, a avut loc al doilea mare soc al vietii mele. Mami il povesteste acum cu lux de amanunte, intr-un mod haios, dar eu o sa ma rezum la fapte. S-au chinuit si m-au chinuit mult timp si n-au reusit sa-mi bage o sonda, cica uretra la motani, mi-a spus Radu cand m-am facut bine, ar fi ca sifonul ala de la chiuveta, adica cu o curbura. Pentru ca timpul anesteziei trecea si situatia a devenit critica Radu i-a propus lui Mami sa-mi faca „operatia Ciomu”. Cand Mami l-a intrebat daca a mai facut si stie s-o faca el a zis ca nu, dar tot e ultima mea sansa. Si asa, cu Mami alaturi, cum de altfel mai fusese si cu alte ocazii, acest om minunat mi-a taiat….. dar mi-a salvat viata!Nu vreti sa stiti cat pipi a curs chiar si pe covor, dar cat de bucurosi am fost cu toti ca am scapat. Dar de atunci n-am voie sa mananc decat bobite pentru pisici cu probleme urinare, care fie vorba intre noi, nu-mi plac nici mie, nici Pufitei, ultima mea prietena. Mami ne mai rasfata cu pliculete, dar zice ca sunt cam scumpe si deh’ de aia nu ne da. Oricum am deja peste 8 ani de cand am fost operat si sunt bine, atata doar ca intre timp am probleme cu ambii ochi care mi s-au imbolnavit pe rind.Dau eu cu capul in tot ce-mi iese in cale si chiar nu vad mana lui Mami cu mancarica, dar sunt un iubicios si torcacios ca cel mai bun motan din lume. As mai avea multe alte povesti de spus, dar deja am scris cam mult. Daca ce v-am spus v-a placut si credeti ca este de folos cuiva puteti sa ma faceti cunoscut. Daca doriti va pot trimite si altele! Din pacate Mami nu are decat citeva poze, pe calculator, cu mine si foarte multe cu Pufita, despre care va pot spune foarte, foarte multe povesti, mai ales cea de inceput. Va trimit o poza si cu ea ca doar e prietena mea. Va pup si va rog sa le spuneti tuturor, dar mai ales celor ai caror copii au plecat pe la casele lor, ca nu exista bucurie mai mare ca atunci cand ai pe cineva care te iubeste neconditionat si nu te contrazice niciodata – deci o pisica sau un caine! Poveste trimisa de cititoarea noastră Gabriela Galbura