Cel mai vesel animal din lume este amenințat cu dispariția! Detaliile din viața unui animăluț deosebit.
Quokka este cel mai vesel animal din întreaga lume!
Australia este recunoscută pentru varietatea impresionantă de plante, păsări, reptile şi de animale precum cangurii, câinii dingo şi multe altele. Toate sunt deosebite în felul lor, însă unul este de-a dreptul spectaculos!
Quokka, un marsupial din Australia mai puţin cunoscut, este cel mai fericit animăluţ din lume. Micuţul zâmbeşte tot timpul, chiar şi atunci când doarme.
Marsupial din familia macropodelor, de mărimea unei pisici domestice, el este înrudit cu cangurii şi wallabies, fiind un animăluţ erbivor şi nocturn. Trăieşte pe insulele mai mici de lângă coasta vestică a Australiei, mai ales pe insula Rottnest şi nu are prădători naturali, de aceea fiind, probabil, atât de fericit.
Quokka a fost descoperit prima dată în anii 1600. De fapt, era anul 1696, când Willem de Vlamingh observa în depărtare, întâmplător, un şobolan uriaş. Ba chiar a numit pământul pe care a călcat Insula „Rattennest‟, care înseamnă „cuib de şobolani‟, în olandeză.
Din păcate, pericolul dispariției se apropie pentru această specie!