Majoritatea mamiferelor se bazează foarte mult pe simțul mirosului pentru a-și procura mâncare, pentru menține interacțiuni sociale sau pentru a-și găsi parteneri și evita duşmanii. Excepția de la regulă sunt delfinii. Cunoscuți pentru auzul lor extraordinar, acestora le lipsește cu desăvârșire simțul mirosului. Au tracturi olfactive, dar nu și nervi olfactivi. S-ar părea însă că delfinii nici nu au nevoie de acest simț pentru a prospera și a supraviețui în ocean, datorită punctelor forte ale celorlalte simțuri. Capacitatea de a se folosi de ecolocație este semnificativ mai importantă pentru supraviețuire și navigare până și în cele mai întunecate ape. Ecolocația funcționează prin saltul undelor sonore emanate de viețuitoare sau obiecte din apropiere și ascultarea ecoului care se întoarce. Timpul necesar pentru ca un ecou să se întoarcă împreună cu unghiul de propagare și vibrația acustică pot transmite delfinilor cât de departe se află aceste puncte de referință, cât de repede se mișcă, ce mărime și formă au.
Delfinii își petrec cea mai mare parte a timpului jucându-se. Sunt obișnuiți să aducă pe țărm tot felul de mărunțișuri pe care le găsesc în căutările îndelungate pe care le fac atunci când par că doar se învârt și sar peste apă. Înotul de-a lungul bărcilor care navighează le oferă șansa de a simți curentul propulsor, în timp ce acrobații dintr-un delfinariu își cresc nivelul de adrenalină jucându-se cu cercuri și mingi. Deoarece nu există atât de multe ocazii pentru vedea un delfin în viața reală, s-au creat diferite alternative pentru oameni, cum ar fi experiențele VR sau jocurile care impresionează prin vizualuri deosebite. Unul dintre ele este Dolphins Pearl Deluxe, găsit pe Unibet, care pe lângă tema acvatică, încântă cu o grafică excelentă și o coloană sonoră calmantă. Te poți cufunda adânc în ecranul telefonului sau al laptopului până vei avea ocazia să fii înconjurat de frumusețea naturală a mării. Poți spune că un delfin este jucăuș ascultând și sunetele pe care le scoate. Așa-numitele „clicuri” îi ajută să înțeleagă împrejurimile prin ecolocație și „fluierele” sunt folosite pentru a comunica cu alți membri ai speciilor lor.
Petrecând atât de mult timp ca niste adevărați aventurieri, vine și timpul pentru relaxare și odihnă. Deoarece delfinii nu pot respira sub apă, trebuie să înoate până la suprafața oceanului pentru a lua aer. Prin urmare, le este imposibil să doarmă sub apă. Chiar și așa, se poate spune că sunt campioni la somn. Ei nu aleg reprize profunde de câteva ore, dar își odihnesc câte o emisferă a creierului timp de 15 până la 20 de minute, de mai multe ori pe zi. Cu o emisferă în repaus, delfinii pot continua să înoate, să respire și să urmărească prădătorii timp de 24 de ore, șapte zile din șapte.
Delfinii ocupă al doilea loc în clasamentul celor mai inteligente mamifere, pe primul loc aflându-se oamenii, iar criteriul pentru desemnare este proporția mărimii creier-corp. Ca și alte mamifere marine, aceștia nu beau apa de mare în care înoată. În schimb, se hidratează cu apa din compoziția alimentelor. Desi pot avea între opt și 250 de dinți, ei îi folosesc pentru prinderea pradei, nu și pentru masticație, deoarece obișnuiesc să o înghită întreagă. Și cine a văzut un delfin zâmbind, nu poate nega faptul care are un zâmbet irezistibil.
Dacă ai înotat vreodată cu delfinii, știi că pielea lor arată și se simte super netedă. Epiderma unui delfin are celule care se înnoiesc la fiecare două ore. Această regenerare rapidă le îmbunătățește aspectul fizic, dar îi ajută totodată să alunece mai ușor prin apă.
Cu atât de multe atuuri care îi clasează pe bună dreptate ca unele dintre cele mai drăgălașe animale, aceștia nici nu simt că le-ar lipsi ceva. Până și tu ai uitat care e acel ceva, nu-i așa?
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…