Animalele sunt diferite si, ca atare, au si puteri diferite. Unele au capacitatea de ridica si de a cara greutati enorme, in timp ce altele au puteri imense, comparativ cu marimea corpului lor. onekind.org a realizat un top al celor mai puternice animale din lume, iar cine se afla in el va va surprinde, cu siguranta….Vulturii, spre exemplu, sunt unele dintre cele mai puternice animale, fiind capabili sa ridice greutati chiar si de patru ori mai mari decat ale propriului corp! Vorbim despre vulturul cu cap alb, care are anvergura aripilor de 2,5 m. Un astfel de vultur poate fi remarcat foarte usor datorita penajului alb de pe cap si de la coada.Anaconda este cel mai mare si cel mai puternic sarpe din lume. Acesta poate strange pana la moarte un animal ce are greutatea la fel de mare ca a lui: 250 de kilograme! Este considerat unul dintre cele mai puternice animale salbatice din lume, intocmai datorita fortei de constrictie, care nu poate fi comparata cu a niciunui alt sarpe.Cand vine vorba despre puterea ursilor grizzly, este important sa mentionam ca acestia pot ridica pana la 500 de kilograme, adica o greutate de 0,8 mai mare decat a corpului sau. In plus, acest mamifer este cel mai mare carnivor terestru din lume, mai ales cand se ridica in doua labe – poate ajunge la 3,5 m.Boul moscat poate transporta sau trage o greutate de 1.5 ori mai mare decat greutatea sa corporala, adica aproximativ 900 de kilograme. Speranta de viata a boului moscat este de aproximativ 20 de ani.Si tigrul ocupa un binemeritat loc in topul celor mai puternice animale, daca este sa mentionam faptul ca poate ridica in colti o greutate de doua ori mai mare decat a corpului sau, adica aproximativ 550 de kilograme.Iar gorila este cea mai mare specie din familia primatelor. Aceasta poate ridica o greutate de 10 ori mai mare decat greutatea corpului sau, adica 2000 de kilograme, echivalentul a 30 de oameni adulti.Elefantul african este cel mai puternic mamifer din lume. Acesta cantareste aproximativ 6.000 de kilograme si poate cara greutati de pana la 9.000 de kilograme, echivalentul a 130 de oameni.Furnica taietor de frunze Atta – in mod paradoxal, aceasta vietate una din cele mai puternice animale salbatice din lume. Poate parea greu de crezut, insa are falcile atat de puternice, incat poate sa care cu ele frunze care au o greutate de 50 de ori mai mare decat greutatea ei corporala. Facand o comparatie, sunt la fel de puternice precum un om care ar ridica in dinti un camion.Gandacul rinocer traieste in Asia si are capacitatea de a ridica o greutate de 850 ori mai mare decat greutatea sa corporala. Comparand, daca oamenii ar avea puterea acestui gandac, ar trebui sa poata ridica obiecte de 65 de tone. Daca elefantii ar avea puterea gandacului rinocer, ar trebui sa poata cara in spate 850 de elefanti.Iar gandacul de balegar nu este doar cea mai puternica insecta, ci si cel mai puternic animal de pe pamant. Poate ridica o greutate de 1.141 mai mare decat a corpului sau. Imaginati-va un om cu 1.141 oameni in spate sau un elefant cu 1.141 de elefanti!