Celebra ”Grumpy Cat”, pisica ce avea 8,5 milioane de admiratori pe Facebook, 2,4 milioane de fani pe Instagram și aproximativ 1.000 de produse comercializate sub brandul său, a murit.Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, datorită numeroaselor sale fotografii „morocănoase” publicate pe internet, a murit la vârsta de 7 ani, a anunțat, astăzi, proprietara acesteia într-un comunicat, potrivit BBC.O infecție urinară i-a adus rapid sfârșitul. S-a stins în brațele stăpânei sale, Tabatha Bundesen, potrivit comunicatului.„În afară de faptul că a fost copilul nostru și un membru prețuit al familiei, Grumpy Cat a ajutat milioane de oameni din toată lumea să zâmbească, chiar și în momente grele. Spiritul ei va rămâne viu prin fanii ei de peste tot”, se mai arată în comunicat.”Grumpy Cat”, pe numele real Tardar Sauce, s-a născută pe 4 aprilie 2012, în Morristown, Arizona, Pentru că avea o fizionomie morocănoasă, aceasta a ajuns celebră pe internet chiar din acel an, iar popularitatea ei a crescut în mod constant atât în presa tradiţională, cât şi în spaţiul online.În cei șapte ani de viață, pisica i-a adus proprietarei venituri de zeci de milioane de dolari, după ce a apărut în emisiuni TV, pe coperta unor publicații celebre.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…