Celebrul circ Barnum, deschis in Statele Unite in 1871, si-a anuntat inchiderea din luna mai, dupa 146 de ani de spectacole, informeaza AFP, mentionand ca decizia a fost salutata de catre activistii pentru drepturile animalelor.Reprezentantii circului, a carui denumire oficiala este Ringling Bros and Barnum and Bailey Circus, au precizat intr-un comunicat ca Barnum nu mai poate supravietui din punct de vedere financiar, in urma cresterii costurilor si a scaderii vanzarilor de bilete, in special dupa ce activistii pentru drepturile animalelor au fortat circul sa scoata elefantii din spectacolele sale.De cealalta parte, cunoscuta organizatie pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a salutat inchiderea circului, precizand ca aceasta reprezinta un exemplu pentru „marile circuri care fac in continuare animalele sa sufere”, dar si „un semn ca timpurile se schimba”.Turneul din 2017 va avea 30 de spectacole in SUA pana in luna mai, ultimele reprezentatii urmand sa aiba loc pe 7 mai la Rhode Island si pe 21 mai la Uniondale, in apropiere de New York