Cercetătorii au descifrat mieunatul pisicii după zeci de mii de ani de evoluție

Cercetătorii au descifrat mieunatul pisicii după zeci de mii de ani de evoluție. Studiile recente au descifrat semnificațiile mieunatului pisicilor, relevând o comunicare subtilă și emoționantă între feline și oameni.

Cercetările indică faptul că mieunatul variază în funcție de situație și intenție, fiind utilizat pentru a exprima nevoile, stările de spirit sau pentru a atrage atenția scrie siencealert.com.

Aceste descoperiri oferă o înțelegere mai profundă a relației complexe și afectuoase dintre pisici și proprietarii lor.

Cercetătorii au descifrat mieunatul pisicii, acestea și-au adaptat mieunatul pentru a putea comunica cu oamenii

Pisicile și-au adaptat mieunatul pentru a putea comunica cu oamenii. Dacă, inițial, aceste feline foloseau sunetele specifice doar pentru a comunica cu mamele lor, în zeci de mii de ani de evoluție s-a dovedit că pisicile și-au adaptat mieunatul pentru a comunica cu omul, cel pe care îl asimilau cu mama lor, cea care le furnizează hrană și grijă.

Inițial pisicile preferau să trăiască și să vâneze singure, mai degrabă decât în grupuri. Cea mai mare parte a comportamentului lor social era limitată la interacțiunile mamă-pisoi. În afara acestei relații, pisicile rareori miaună una la alta.

Cu toate acestea, pe măsură ce pisicile au început să trăiască alături de oameni, aceste vocalize au căpătat noi semnificații. În multe feluri, atunci când o pisică miaună la noi, este ca și cum ne-ar vedea ca pe îngrijitorii ei, la fel ca mamele lor feline.

Probabil că pisicile s-au întâlnit pentru prima dată cu oamenii în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când oamenii au început să stabilească așezări permanente. Aceste așezări au atras rozătoare, care la rândul lor au atras pisici în căutare de pradă. Pisicile mai puțin temătoare și mai adaptabile au prosperat, beneficiind de o aprovizionare constantă cu hrană. În timp, aceste pisici au dezvoltat legături mai strânse cu oamenii.

Spre deosebire de câini, care au fost crescuți de oameni pentru trăsături specifice, pisicile s-au domesticit practic singure. Cele care puteau să tolereze și să comunice cu oamenii aveau un avantaj de supraviețuire, ceea ce a condus la o populație bine adaptată pentru a trăi alături de oameni.

Torsul pisicilor le-a salvat de la dispariția speciei

Pisicile și-au adaptat vocalizele pe o perioadă mult mai lungă de timp, acestea învățând să ceară ajutor, sprijin. Torsul pisicilor le-a salvat de la dispariția speciei

Copiii umani sunt, la naștere, complet dependenți de părinții lor. Această dependență ne-a făcut deosebit de atenți la ”gângăitul” de ajutor – ignorarea lor ar fi costisitoare pentru supraviețuirea omului.

Pisicile și-au modificat vocalizele pentru a profita de această sensibilitate. Un studiu realizat în 2009 de Karen McComb, cercetătoare în domeniul comportamentului animalelor, și echipa sa oferă dovezi ale acestei adaptări.

Participanții la studiu au ascultat două tipuri de toarcere. Un tip a fost înregistrat atunci când pisicile căutau mâncare (toarcerea de solicitare), iar altul a fost înregistrat atunci când nu căutau mâncare (toarcerea de nesolicitare). Atât proprietarii de pisici, cât și cei care nu dețin pisici au evaluat toarcerea de solicitare ca fiind mai urgente și mai puțin plăcute.

O analiză acustică a evidențiat o componentă de tonalitate înaltă în aceste toarcere de solicitare, asemănătoare unui strigăt. Acest strigăt ascuns ne atinge sensibilitatea înnăscută la sunetele de suferință, făcându-l aproape imposibil de ignorat.

Oamenii au dezvoltat vorbirea dirijată. Animalele știu când le vorbim

Nu doar pisicile și-au adaptat vocalizele: și oamenii au făcut-o. Când vorbim cu bebelușii, folosim un limbaj modificat, caracterizat printr-o tonalitate mai înaltă, tonuri exagerate și limbaj simplificat. Această formă de vorbire ajută la implicarea bebelușilor, jucând un rol în dezvoltarea limbajului lor.

Am extins acest stil de comunicare la interacțiunile noastre cu animalele de companie, cunoscut sub denumirea de vorbire dirijată. Cercetări recente sugerează că pisicile răspund la această formă de comunicare. Un studiu realizat în 2022 de Charlotte de Mouzon, cercetătoare în domeniul comportamentului animalelor, și de colegii săi a constatat că pisicile pot distinge între vorbirea adresată lor și vorbirea adresată oamenilor adulți. Acest model de discriminare a fost deosebit de puternic atunci când discursul provenea de la stăpânii pisicilor.

Adoptarea de către noi a limbajului adresat animalelor de companie consolidează o legătură care reflectă interacțiunile mamă-pisicuță.