Lumea animalelor

Chiar dacă viața nu a fost deloc ușoară cu el, un bărbat și-a dedicat toată viața pentru a ajuta animalele de companie!

Chiar dacă viața nu a fost deloc ușoară cu el, un bărbat și-a dedicat toată viața pentru a ajuta animalele de companie!

Toată lumea a fost impresionată de dragostea acestuia față de animalele de companie!

Povestea următoare s-a petrecut în Malaezia, acolo unde un bărbat care își câștigă existența măturând străzile, a făcut un gest cu totul de apreciat față de animalele de companie. El își desfășoară activitatea zilnică alături de cei doi câini adorabili, pe care i-a adoptat și cărora le oferă multă dragoste, indiferent de dificultățile cu care se confruntă.

Toată scena a fost surprinsă de un trecător curios, care a decis să facă o serie de poze pe care să le posteze ulterior pe rețelele de socializare. Atunci când încerca să se apropie de tânăr, câinii acționau imediat pentru a vedea dacă este bine intenționat, sau dacă încearcă cumva să le rănească stăpânul mult iubit.

„Nu muşcă niciodată, ci doar latră. Şi sunt daruri de la Dumnezeu pentru a mă proteja în fiecare zi. Ei au grijă de mine pentru că sunt invalid”, povesteşte bărbatul.

În timpul conversaţiei, agresiunile la care a fost supus acest lucrător au ieşit la iveală: insultele, atacurile verbale şi chiar umilinţa au făcut parte din viaţa sa de zi cu zi. Oamenii l-au persecutat pentru că are un statut special, iar hoţii au profitat de poziţia sa lipsită de apărare pentru a-l jefui.

„Când luminile stradale se sting, ei sunt singurii care stau lângă mine şi mă apără”, povesteşte bărbatul.

Animalele de companie

Toată postarea de pe internet s-a încheiat cu un sfat pentru restul iubitorilor de animale, care ar trebui să îi urmeze gesturile tânărului de mai sus, față de animalele noastre de companie.

„Vătămarea animalelor, câinilor şi pisicilor nu te va face niciodată important sau îţi va oferi o intrare imediată în Rai. Haideţi să luăm exemplul acestui bărbat!”, a conchis el.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

32 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri