Greutate: 18 – 24 kg
Inaltime: 38 – 50 cm
Origine: Franta,
Istoric rasa Rasa franceza foarte veche care se presupune ca descinde din micul terrier tibetan adus in zona de popoarele migratoare. Multi cred ca a crescut impreuna cu masivul caine din muntii Pirinei, care descinde din cainii tibetan Moloss. A devenit mai cunoscut datorita folosirii sale de catre soldati in timpul primului razboi mondial. A fost recunoscut in 1926. Este raspandit in Franta si Italia.
Descriere Fizica Este un caine mic spre mediu, fiind cel mai mic dintre cainii ciobanesti francezi. Corpul este armonios construit, destul de robust si suplu cu un cap plat, de forma triunghiulara (seamana cu capul ursului brun), un bot trapezoidal si scurt cu un nas negru. Ochii sunt mari, caprui sau albastri. Urechile sunt scurte, mai late la radacina, rotunde la varf si ridicate. Exista doua varietati: prima are parul de pe corp mai scurt, mai putin des si intors in raspar, iar coada este nu prea lunga, franjurata si formeaza la extremitate un carlig, culoare blanii poate fi roscat cu fire negre, cenusiu cu pete albe sau culoarea arlechin; a doua varietate are capul acoperit cu par scurt si fin (se mai numeste si fata rasa) iar pe restul corpului parul este de 4-5 cm, mai lung pe gat si greaban, cu franjuri la picioare. Coada este lunga si incovoiata la varf si poate fi taiata. Culorile blanei sunt : toate nuantele de negru si arlechin.
Personalitate Este un caine inteligent, activ, energic, vigilent, rapid, atent si mereu in garda. Este atasat si credincios stapanului si familiei acestuia inclusiv copiii pe care ii accepta. Este suspicios si neincrezator cu strainii. Daca a fost socializat de mic se intelege bine cu alti caini si alte animale.
Ingrijire Nu are nevoie de ingrijire foarte multa. Este suficient un periaj saptamanal. Se taie regulat parul in exces din urechi.
Conditii de viata Este un caine rezistent la intemperii caruia ii place viata in aer liber alaturi de un stapan activ cu experienta in cresterea cainilor. Are nevoie de activitate organizata, socializare si dresaj.
Dresaj Se dreseaza usor, are nevoie de un dresaj consecvent fara a fi prea dur. Pot fi antrenati pentru salvarea persoanelor facand fata la aceasta activitate. Le plac activitati de genul flyball sau agilitate.
Utilitate Este un foarte bun caine de paza, al turmelor si al locuintei si un bun caine de companie. Poate fi folosit, daca a fost specializat, in actiuni de salvamont.