Stiati despre câini că sunt singurele animale care pot să înţeleagă emoţiile afişate pe chipurile umane la fel de bine ca şi oamenii, confirmând astfel, încă o dată, că sunt „cei mai bun prieteni ai oamenilor”? Potrivit unui studiu publicat recent în New Scientist Magazine, citat de Ziua de Constanța, această descoperire stabileşte că, la fel ca nişte buni prieteni, câinii pot să vadă dintr-o singură privire dacă oamenii sunt fericiţi, trişti, mulţumiţi sau supăraţi.În cazul oamenilor, în momentul în care intră în contact cu o figură nouă, ei au tendinţa să privească mai întâi spre partea dreaptă a figurii. Această predispoziţie – denumită „left gaze bias/preferinţa de a evita partea stângă” – intervine numai când oamenii privesc feţele altor persoane, neapărând în nicio altă situaţie, cum ar fi privitul animalelor sau al obiectelor neînsufleţite.Cercetătorii de la Universitatea Lincoln au demonstrat că şi câinii au această predispoziţie, dar numai în cazul feţelor umane. Niciun alt animal nu a fost descoperit cu această preferinţă până în prezent, informează ediţia online a Telegraph.Echipa condusă de doctorul Kun Guo le-a arătat celor 17 câini mai multe fotografii cu feţe umane, cu chipuri de maimuţă şi de câine, dar şi obiecte neînsufleţite. Filmul care a înregistrat mişcarea ochilor şi a capetelor câinilor a demonstrat o puternică „preferinţă de a evita partea stângă” a acestor animale, atunci când le-au fost prezentate chipuri umane. Această preferinţă nu a apărut deloc când le-au fost arătate celelalte imagini, inclusiv cele cu câini.”De-a lungul miilor de generaţii în care au trăit în asociere cu oamenii, câinii au dezvoltat această «preferinţă de a evita partea stângă» ca o tehnică de a ne percepe emoţiile”, a declarat Guo.Studii recente au demonstrat că partea dreaptă a chipurilor umane pot să exprime emoţiile cu mai multă acurateţe şi intensitate decât partea stângă, inclusiv supărarea. Din acest motiv, şi oamenii şi câinii privesc mai întâi către partea dreaptă a chipului persoanelor.În mod surprinzător, când le-a fost prezentată fotografia întoarsă invers cu chipul unei persoane, câinii au privit tot spre dreapta. În schimb, oamenii îşi pierd această capacitate dacă li se prezintă o fotografie întoarsă invers.Cercetătorii consideră că motivul este dat de faptul că partea dreaptă a creierului câinilor, care procesează informaţia din câmpul vizual stâng, este mai bine adaptată pentru a interpreta emoţiile oamenilor decât partea stângă.