Din cuprinsul articolului
Mama Natură nu încetează să ne surprindă cu tot soiul de ciudățenii oceanice. Astăzi prezentăm un caz care i-a lăsat mască și pe oamenii de știință.
Câte ”funduri” sunt prea multe? Unul este de obicei suficient pentru majoritatea animalelor. Cu excepția cazului în care ești un tip de vierme marin cu un corp care se împarte dintr-un singur cap în zeci de direcții diferite. Atunci când viermii sunt gata să se reproducă, în fundul lor pot crește ochi și un creier.
Ciudățenii oceanice: viermele cu 100 de capete
În acest moment, probabil că aveți întrebări. Și oamenii de știință au avut! Așa că au aruncat o privire în interiorul corpurilor ramificate ale acestei ciudățenii oceanice care se numește Ramisyllis multicaudata. Trăiește în apele din apropierea orașului Darwin, Australia.
Pentru prima dată, cercetătorii au descris anatomia internă a acestor creaturi ciudate, dezvăluind că interiorul viermilor este la fel de ciudat ca și exteriorul lor. R. multicaudata este un vierme segmentat, sau anelid, din familia Syllidae. Există aproximativ o mie de specii descrise în această familie. Numai două dintre ele cresc corpuri masive și ramificate: R. multicaudata și viermele de adâncime Syllis ramosa.
Corpurile ramificate sunt destul de comune la plante și ciuperci, dar la animale acest tip de plan corporal este practic nemaiîntâlnit. Când biologul William McIntosh a descris S. ramosa în 1879, a remarcat această capacitate surprinzătoare, notând că anelida avea „o furie pentru înmugurire”, potrivit unui studiu, publicat în Journal of Morphology.
Viermele a fost descoperit în 2006
R. multicaudata a fost descoperită în 2006 și numită în 2012. Cercetătorii au documentat „un număr mare” de deschideri anale, sau ani, cu „câte unul pentru fiecare capăt posterior”. Aceste capete posterioare devin și mai interesante odată ce viermele este gata să se reproducă.
Unitățile segmentate numite stoloni se formează în capetele posterioare ale viermelui, producând nu numai organe sexuale, ci și „un cap simplu cu proprii ochi”. „Odată ce un stolon este gata, se detașează de restul corpului și înoată liber până când se împerechează și moare.”
Cele 100 de creiere
Cu toate acestea, funcționarea internă a acestor stoloni care înoată liber – și a anatomiei interne a viermilor – era aproape în întregime necunoscută. Cercetătorii au apelat, prin urmare, la microscopie, la scanări microtomografice computerizate cu raze X (micro-CT), la colorarea țesuturilor și la analize chimice pentru a identifica organele și sistemele anatomice ale viermilor și pentru a le reconstrui digital în 3D.
Aceștia au descoperit că în stoloni exista un creier și un sistem nervos, cu un inel dens de terminații nervoase eliberatoare de serotonină poziționate chiar în spatele capului fiecărui stolon. A fost o idee propusă în secolul al XIX-lea. „Dar nu a fost confirmată de atunci”, a declarat Guillermo Ponz-Segrelles pentru Live Science.
„Intestinele lor par să fie goale tot timpul”
În restul corpului lui R. multicaudata, vasele de sânge se întindeau prin toate ramurile. Dar cercetătorii nu au găsit structuri asemănătoare inimilor. Organele circulatorii și digestive s-au divizat și s-au ramificat oriunde în corp. La joncțiunea fiecărei noi ramuri s-au format „punți musculare” robuste.
Structuri musculare îngroșate care nu au mai fost observate până acum la viermi. Analizând formele acestor punți, oamenii de știință au putut spune care ramuri ale corpului erau mai vechi și care s-au format mai recent, au scris aceștia în studiu.
O altă descoperire neobișnuită a fost aceea că sistemul digestiv al viermilor părea să fie funcțional. Deși, „intestinele lor par să fie mereu goale”, a spus Ponz-Segrelles. R. multicaudata își petrece o mare parte din viața sa adultă îmbrățișând o gazdă spongioasă, cu capul viermelui îngropat adânc în burete.
Alte ciudățenii oceanice
Razele X și modelele digitale 3D ale cercetătorilor au arătat pentru prima dată că întregul corp ramificat al viermelui era, de asemenea, adânc înfipt în gazda sa. Ramurile viermelui se extindeau printr-o „porțiune notabilă” a canalelor labirintice care făceau parte din anatomia internă a buretelui.
„Cercetarea noastră rezolvă unele dintre enigmele pe care aceste animale curioase le-au pus încă de la descoperirea primei anelide ramificate, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, mai este încă un drum lung de parcurs pentru a înțelege pe deplin modul în care aceste animale trăiesc.
De exemplu, intestinul acestor animale ar putea fi funcțional. Însă nu s-a văzut niciodată nicio urmă de hrană în interiorul lor. Prin urmare, este încă un mister cum își pot hrăni corpurile lor uriașe și ramificate.
