Din cuprinsul articolului
Primăria Cluj-Napoca lansează un program multianual ce vizează acoperirea costurilor pentru sterilizarea și castrarea pisicilor și câinilor, atât cu stăpân, cât și fără stăpân. Inițiativa face parte dintr-o campanie de gestionare a populației de animale domestice și urmărește reducerea numărului de animale abandonate, precum și prevenirea problemelor legate de sănătatea publică și de bunăstarea animalelor.
Proiectul se află în stadiul de consultare publică și va fi discutat și supus aprobării în cadrul unei viitoare ședințe a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a transmis că acest program este o măsură esențială pentru a asigura un control uman și responsabil asupra înmulțirii animalelor de companie, prevenind astfel abandonul și suprapopularea.
Această inițiativă se înscrie într-un trend mai amplu la nivel național și internațional, unde autoritățile locale sprijină activitățile de sterilizare pentru a reduce presiunea asupra adăposturilor pentru animale și pentru a încuraja comportamentele responsabile ale proprietarilor de animale.
„Primăria municipiului Cluj-Napoca promovează un program multianual de sterilizare şi castrare a câinilor şi pisicilor cu şi fără stăpân.
Costurile unui asemenea program sunt acoperite de către primăria municipiului Cluj-Napoca. Scopul acestui program este acela de a preveni înmulţirea necontrolată a câinilor şi pisicilor, reducând astfel numărul animalelor fără stăpân din Cluj-Napoca.
Sterilizarea şi castrarea sunt primul pas către responsabilitatea de a avea un animal de companie.
Sterilizarea salvează vieţi prin prevenirea naşterii de animale nedorite care altfel ar putea ajunge în adăposturi sau pe străzi. Castrarea nu este doar despre prevenirea naşterii mai multor pui, este despre a oferi celor deja născuţi o şansă la viaţă.
Dacă iubeşti animalele dovedeşte acest lucru prin castrarea sau sterilizarea animalului tău de companie.
De asemenea, vă recomand să adoptaţi câini şi pisici. Implicaţi-vă în aceste acţiuni civice, pentru că împreună putem avea o viaţă sănătoasă, de calitate.
Proiectul de hotărâre se află în consultare publică şi va fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local într-o viitoare şedinţă”, a declarat Emil Boc pentru Monitorul de Cluj.
Conform proiectului supus dezbaterii, subvenția acordată de la bugetul local al Municipiului Cluj-Napoca, pentru anul 2024, pentru finanțarea costurilor aferente serviciilor de sterilizare a câinilor și pisicilor de rasă comună și a metișilor acestora, cu stapân domiciliat în municipiu este:
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…