Creatură ÎNFIORĂTOARE! Nu este prima oară când scafandrii au descoperit creaturi ciudate în ocean, dar acesta este cea mai ciudată creatură marină filmată sau fotografiată vreodată.Pe ţărmul sudic din Noua Zeelandă, scafandrii au descoperit una dintre cele mai incredibile creaturi ale oceanului: un calamar gigantic mort.„După ce am făcut câteva scufundări, ne-am întors la calamar pentru a-l măsura. Are 4,2 metri,” afirmat unul dintre scafandruu, Daniel Aplin.Conform Live Science, un reprezentant al Departamentului pentru Conservare din Noua Zeelandă a declarat că animalul face parte din specia Architeuthis dux. De obicei, această specie de calamar gigant poate ajunge la 5 metri lungime.Specialiștii cunosc puţine informaţii despre specie deoarece trăieşte la mare adâncime şi poate fi rareori observată. O mare parte din studii au fost realizate pe specimene eşuate la ţărm sau pe cele capturate din greşeală de pescari.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…