Lumea animalelor

Cristina Țopescu ar fi fost mândră. Cineva a facut un gest de milioane

Cristina Țopescu ar fi fost mândră. Cineva facut un gest de milioaneCristina Țopescu ar fi fost mândră. Bonnie și Sissi, sunt două cățelușe găsiți în viață în casa regretatei Cristina Țopescu care au fost puternic afectate de moartea stăpânei. Ele au ajuns la Sibiu, unde urmează un program special de reabilitare cu o dresoare de origine italiană.Pentru că sunt foarte afectați, Bonnie și Sissi au nevoie de câteva luni bune de terapie și, cel mai important, de o persoană iubitoare care să le ofere un nou cămin, potrivit Pro TV.Specialistă în comportament canin, dresoarea a fost impresionată de povestea patrupedelor, şi a hotărât să le ajute. Femeia spune că le va ajuta să treacă peste trauma.„Ajut câini şi oameni să se inteleagă între ei şi să treacă peste traume. De asta mă ocup. Despre Sisi şi Bonnie, le-am preluat pentru că Cristina a fost un om care a iubit animalele, am urmărit-o de mult timp”, a spus Deborah Faoro.Bonnie şi Sissie vor mai sta aproximativ două săptămțni la Sibiu, dar recuperarea lor completă este de lungă durată. Faoro spune că după terapie ele trebuie să ajungă „cel mai bine e să ajungă la oameni diferiţi, la familii diferite, sunt două firi diferite, unde Bonnie are nevoie de multă răbdare şi un om care o înţelege, să o ia cu inceptul cu răbdare şi blândeţe. Sissi e un câine foarte energic, are nevoie de multe plimbări, de joacă, de alergare, de un om care îi dă un pic de lucr fizic şi psihic. Un om mai activ.”Dacă doriți să adoptați oricare dintre cele două căţeluşe, puteți  accesa pagina de facebook Faoro Sport Dogs.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri