Din cuprinsul articolului
Crocodilul, pansament pentru suflet. Un bărbat din SUA și-a pierdut familia, iar pentru a trece mai repede peste momentele grele și-a ales un animal de companie, unul neobișnuit, fiind vorba de un aligator.
Povestea bărbatului care și-a ales drept animal de companie un aligator a făcut înconjurul lumii.
Crocodilul a fost cel mai bun sprijin în acele momente cumplite pe care bărbatul le-a trăit
Wally este un animal de companie inedit, fiind recunoscut oficial drept un aligator pentru suport emoțional.
Recent a intrat în atenția publicului, devenind cunoscut după viralizarea unui videoclip în care apar cei doi, Henney și Wally, plimbându-se împreună în Love Park din Philadelphia.
Crocodilul, pansament pentru suflet. Povestea frumoasă a început în urmă cu cinci ani, când Henney se simțea singur și trist, după ce câțiva membri ai familiei au murit.
Ajutorul a venit din partea unui prieten din Florida, care se ocupa de salvarea animalelor, în momentul în care i-a adus puiul de aligator. Henney s-a atașat imediat de animalul de companie.
„Am pierdut trei membri ai familiei și patru prieteni în două săptămâni. Am căzut într-o depresie mare și profundă”, a povestit Henney.
„Doctorul meu a vrut să-mi dea medicamente antidepresive și nu le-am luat. Așa că m-am întors peste o lună la medic pentru o altă evaluare.
Și a spus: Ce faci, Joe? Te descurci destul de bine. Am spus: Mă distrez cu aligatorul meu” a spus Henney.
Aligatorul „este renumit pentru îmbrățișările sale”
Animalul de companie al lui Joseph Henney este unul deosebit, „încearcă să mângâie oamenii și este renumit pentru îmbrățișările sale”, îl descrie Henney pe Wally, aligatorul său.
„El este în permanență alături de mine, îmi păstrează constant atenția și mă face să râd. Am descoperit că el simte emoțiile oamenilor și încearcă să-i consoleze.
Este renumit pentru îmbrățișările sale. Oamenii vin din toată lumea să-l îmbrățișeze,” a spus Henney, potrivit The Guardian.
Wally a fost înregistrat ca animal pentru suport emoțional
Medicul său l-a ajutat pe Henney să înregistreze crocodilul ca animal care reprezintă un sprijin emoțional, certificat pentru care Henney trebuie să aplice pentru reînnoire în fiecare an.
El este un crocodil neobișnuit, întrucât „nu mușcă. Refuză să muște tot ce este viu. Nu știm de ce”.
Cei doi au planuri de vacanță împreună. Deși aligatorii nu sunt potriviți să călătorească cu avionul, sunt și alte metode de transport, precizează bărbatul.
„Suntem dispuși să călătorim. Adică, sunt nave, sunt trenuri. Putem conduce. Putem face multe”, a spus el.