Lumea animalelor

Cu cine își petrece timpul Florin Călinescu, în izolare! Ce face pentru a depăși momentul

Cu cine își petrece timpul Florin Călinescu în izolare! Ce face pentru a depăși momentulÎn această perioadă, când România se află în carantină, vedetele autohtone sunt nevoite să stea acasă, în izolare. Ele încearcă să-şi găsească activităţi cât mai plăcute pentru a depăși momentu de criză.Printre acestea se numără și celebrul actor Florin Călinescu. Realizatorul de emisiuni de televiziune s-a retras la gospodăria sa din satul Băbana. Acesta spune că are grijă de 83 de găini, 5 porci, 42 de bibilici, 9 gâşte, doi câini lupi şi doi Schnauzeri pitici.

Cu cine își petrece timpul Florin Călinescu în izolare! „Am o gospodărie cu multe animale”

„În comuna Băbana s-a născut tata şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Ocupat cu viaţa la ţară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieţi şi trei fete, 42 de bibilici, 9 gâşte, doi câini lupi şi doi Schnauzeri pitici. Am avut şi capre cu iezi, dar iedul s-a făcut mare şi l-am dat pentru că se ţinea de rele.Cu trecerea vremii, mă gândesc la multe lucruri din copilărie. De exemplu, de ce nu mai e zăpadă şi loc de săniuş. Noi ne dădeam cu sania aproape de casă şi aveam grijă doar să nu treacă vreo maşină. Şi nici nu prea treceau maşini pe atunci.Acum, pentru a merge la zăpadă, eşti nevoit să pleci la munte sau undeva departe de casă. Nu mai există poveşti la bradul de Crăciun. Poate din cauza schimbărilor climatice. Mai vedeţi copii care se joacă, de dimineaţă până seară, până la leşin, «Lapte gros» sau «Leapşa»?! Acum bucuria e un laptop, o tabletă”, a spus Florin Călinescu pentru Click.ro

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri