Sari la conținut
Home » Cum a ajuns un pui de cioară, MASCOTA unui cartier din Galați! Specialiştii se minunează de inteligenţa ei

Cum a ajuns un pui de cioară, MASCOTA unui cartier din Galați! Specialiştii se minunează de inteligenţa ei

Un pui de cioară a ajuns mascota unui cartier din Galați pentru că este extrem de sociabilă. Pasărea s-a împrietenit cu un om şi, zi de zi, vine cuminte să-şi primească mâncarea şi porţia de afecţiune, potrivit a1.ro.Puiul de cioara a primit un nume şi este îngrijită de toată lumea, iar specialiştii se minunează de inteligenţa ei.Localnicii spun că pasărea a apărut în cartierul lor în urmă cu două săptămâni. Nimeni nu ştie de unde vine, mai ales că atunci când a fost găsit pe marginea drumului, era rănit, iar un medic veterinar pensionar i-a acordat primul ajutor„Probabil a fost abandonat, căzut cumva dintr-un cuib şi noi l-am hrănit, l-am tratat că era şi bolnav. Şi acum s-a învăţat, are stăpânul lui, pe domnul Petrică. Ştie să vină, nu se mai sperie de oameni aşa. E cam periculos să nu fie vreun om rău să îi facă ceva, dar sper să nu”, a declarat Ioan Şerbu.Acum, pasărea căreia oamenii îi zic „Fetiţa” a devenit mascota cartierului şi îşi petrece tot timpul în faţa unui magazin din zonă. Oamenii se miră de comportamentul ei neobişnuit și spun că nu au mai întâlnit o pasare atat de sociabilă până acum: „Nu am mai vazut asa ceva pana acum, nu stiu cum a reusit sa o imblanzeasca in halul asta. Baiatul ala ingrijeste de el si cand il vede stand pe banca, cioroiul, se duce si il bate pe spate sa ii dea mancare”Deşi sunt considerate păsări inteligente, în mod normal, ciorile grivă nu sunt foarte prietenoase cu oamenii. Tocmai de aceea, comportamentul acesteia este uimitor chiar şi pentru specialişti.Atodiresei Viorica, muzeograf: Ciorile sunt animale inteligente, au invatat sa ne priveasca si sa ne folosesca in folosul lor.