Cum ajuns din cerșător, prinț! Cei de la Asociația pentru protecția animalelor NUCA vă face cunoștință cu un cățel al străzii din Cluj.Îl cheamă Burcus și este ”copilul străzii” din Cluj. În primul rând, câinele maidanez, în vârstă de 15 ani, a ajuns pe pagina de Facebook, administrată de Asociația NUCA, datorită unei femei iubitoare de animale. Pe această pagină, oameni cu suflet îi urmăresc zilnic pozele și îi fac urări.În al doilea rând, pozele postat de proprietarii asociației vorbesc de la sine despre viața grea pe care o are Burcus.”Burcus este un căţel de 15 ani care a trăit toată viaţă lui pe lângă o firmă din Cluj. Am primit un mesaj cu fotografii în care o doamna ne ruga să ajutăm acest căţel să ” scape de cojocul lui”. Ne-am dat seama că oricât de ocupaţi suntem, el are nevoie de ajutorul nostru şi azi am reuşit să îi îmbunătăţim puţin viaţă, transportându-l la un cabinet veterinar pentru a fi tuns. Şi înainte persoanele care îi poartă de grijă au încercat să facă acelaşi lucru, dar din păcate fără succes, deoarece Burcus este un pic încăpăţânat. Va invităm şi pe dvs. să descoperiţi cum arată Burcus în realitate, după 3 ore de muncă!”, au scris cei de la asociația NUCA pe pagina personală de Facebook
Sursă foto: Facebook
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…