Cum își recunosc câinii stapânul? Potrivit unui studiu recent, câinii nu își recunosc stăpânii numai după miros, ci și după față. Specialiștii confirmă faptul că aceste vietăți sunt niște animale mult mai inteligente decât credem.Cercetătorii de la Universitatea Emory au realizat un studiu pentru a stabili dacă patrupezii își pot recunoaște după față stăpânii. În acest sens, aceștia au introdus șase câini în mașinării RMN, unde le-au fost arătate filmulețe cu fețe umane, fețe canine și obiecte. Astfel, au descoperit, că în momentul în care aceștia priveau fețele umane, o regiune din lobul temporal al acestora a început să reacționeze mai puternic, decât de obicei.„Pentru animalele sociale, fețele sunt stimuli importanți, purtând cantități impresionante de informații, precum identitate, sex, vârstă, emoții și intenții de comunicare ale altor indivizi”, a relatat autorul studiului. Deci, nu este surprinzător că există o atracție a câinilor pentru fețe.Mai mult, ei au explicat și de ce este patrupedul tău e atât de bucuros când te vede. Gregory Berns, principalul expert al studiului a vrut să afle dacă prietenii noștri canini fac vreo legătură între asocierea unui chip cu vreo recompensă. Rezultatele au arătat însă că răspunsul în raport cu un chip se manifestă mai degrabă în sistemul vizual decât în cel al recompenselor. Deci, acum poți fi sigur de faptul că câinele tău te iubește sincer, nu doar pentru că îi dai mâncare,scrie Realitatea TV.