Din cuprinsul articolului
Cum pot să înțeleg mai bine limbajul necuvântătoarelor? Încă din cele mai vechi timpuri, nevoia de comunicare a reprezentat o coordonată majoră pentru om. Când au fost imaginate diverse sisteme primitive de comunicare între diferite comunități umane. Astăzi, comunicarea dintre oameni a atins cote de neimaginat.
Telefonul mobil sau comunicațiile prin satelit au devenit un fapt cotidian care nu mai mira pe nimeni. Dar se pare ca omul a uitat să învețe comunicarea și cu alte specii cu care coabitează și mai ales cu prietenul său de o viață, câinele.
Cum pot să înțeleg mai bine limbajul necuvântătoarelor?
Pentru o bună comunicare între doi indivizi, trebuie să existe în primul rând un limbaj pe care să-l cunoască și să-l utilizeze ambii interlocutori.
Aceasta comunicare se realizează relativ ușor între oameni, deoarece au la dispoziție diverse sisteme de comunicare.
Dar atunci când omul trebuie să comunice cu alte specii, problema se complică, deoarece nu există un limbaj comun celor două specii care să intermedieze legătura dintre acestea.
Sau poate că el există, dar nu toți oamenii îl pot observa și înțelege.
Comunicarea între câine și stăpân se stabilește de cele mai multe ori unilateral. Adică stăpânul, omul, cu suprema sa dorință de dominare, înscrie câinele la cursuri de dresaj.
Este adevărat că în acest fel se creează un vocabular pentru câine, o serie de cuvinte care, adresate câinelui, pot avea pentru acesta o semnificație aparte, astfel el putând înțelege și executa dorințele stăpânului.
Așa cum afirmam și mai devreme, comunicarea presupune un dialog, adică o circulație de informații în ambele sensuri. Atât de la om către câine, cât și invers. Însă, din nefericire, stăpânul-om nu poate recepționa mesajele pe care i le transmite câinele, sub diferite forme.
Și acest lucru se întâmplă fie că nu este capabil să recepționeze mesajele câinelui, fie datorită faptului că omul, în calitatea sa de cea mai inteligentă ființă de pe planetă, cum singur îi place să se considere, nu crede că aceste mesaje există.
Este foarte adevărat că acestea diferă de la un individ la altul
Dar, oricât de greu ar fi de crezut, totuși, câinele încearcă să comunice pe mai multe căi decât ne putem imagina. Este foarte adevărat că acestea diferă de la un individ la altul. Adică există câini mai puțin „comunicativi” și alții mai rezervați în a-și exterioriza dorințele și sentimentele.
Desigur că nu orice proprietar de câine poate fi în măsură de a înțelege măcar parțial mesajele pe care încearcă să i le transmită câinele sau, dar scopul acestor rânduri este de a-i determina pe proprietarii de câini să conștientizeze existenta acestui limbaj al câinelui și, mai ales, căile de comunicare posibile.
Cel mai comun limbaj este „comunicarea fonică”, adică prin sunete. Observați că nu am spus „prin lătrat”, deoarece, pe lângă lătrat, există și alte sunete cu semnificații specifice, care nu pot fi considerate lătrat, dar care intră în sfera de comunicare.
Printre acestea se numără scâncetul, fornăitul, suspinul, geamătul și altele, care pot transmite tot atâtea mesaje pentru stăpân. Tonalitatea, frecvența și intensitatea lătratului pot, de asemenea, exprima diverse mesaje pe care numai un stăpân atent.
O altă posibilitate de comunicare este „statusul postural”
Posedă anumite cunoștințe în domeniu le poate aprecia la adevărata lor semnificație. Astfel, le recomand proprietarilor de câini să fie mai atenți la dorințele exprimate de prietenul lor, câinele.
O altă posibilitate de comunicare este „statusul postural” sau, mai pe înțelesul tuturor, „atitudinea„. Aceasta înseamnă că un câine ne poate transmite un mesaj și prin întreaga sa atitudine.
Respectiv prin poziția corpului, a cozii, a capului, semnificativă fiind în acest sens și privirea.
De exemplu, un câine care se lasă pe labele din față și are coada ridicată și mișcată frecvent, cu frenezie, de obicei, dorește să ne comunice un mesaj extrem de clar: ne invita la joaca.
Nu întotdeauna mesajele pe care doresc să ni le comunice câinii sunt lipsite de intenții agresive. Spre exemplu, un câine care are labele ușor flexate, urechile lăsate înapoi, capul retras între umeri, ochii semi-închiși. Eventual, pielea ușor încruntată pe frunte, ne transmite un mesaj la fel de clar: posibilitatea declanșării unui iminent atac, conform eva.ro.
