Din cuprinsul articolului
În momentul în care ai luat puiul de pisică de lângă mamă, responsabilitatea ta este să te asiguri că el va crește armonios și că sistemul imunitar va fi constant întărit. Aceste lucruri pot fi posibile doar printr-o alimentație sănătoasă, corectă și bogată în nutrienți.Greutatea unui pui de pisică se poate dubla sau tripla în primele luni de viață. Pentru a sprijini această creștere explozivă și inclusiv nivelul ridicat de energie, pisicuța are nevoi nutritive chiar și de trei ori mai mari decât o pisică adultă. Jennifer Larsen, consultant în nutriție și profesor în cadrul Universității din California, spune că toată energia necesară unui pui este greu de câștigat doar cu maximum două mese pe zi. „De aceea, el are nevoie să fie hrănit chiar de trei-patru ori pe zi. Nu degeaba se spune că pisoii sunt pasionați de gustări”, precizează Larsen. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, între 6 și 12 luni, puiul poate fi hrănit cu mese consistente dar mai rare, până ajungi la două pe zi.Grăsimile, acizii grași și anumite vitamine trebuie să fie date juniorilor în aceași cantitate ca la adulți. Pe de altă parte, pisoii necesită mai multe proteine, aminoacizi, minerale și anumite vitamine. De exemplu, potrivit lui Larsen, 30% din energia câștigată o au din proteine. În plus, nu uita ca pisica ta să aibă la dispoziție mereu apă proaspătă.
Ce tip de mâncare este potrivită pentru puiul de pisică?
Răspunsul la această întrebare este oferit de Mindy Bough, senior director în cadrul Societății Americane pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale, care subliniază importanța hranei industriale de calitate. „Nu recomand branduri generice, ci cumpărați de la o companie de renume, la sfatul medicului veterinar. Cercetările au arătat că o astfel de mâncare este o sursă reală de sănătate”, spune Bough.Pe de altă parte, mâncarea preparată în casă nu ar trebui dată pisoiului. Majoritatea mâncărurilor făcute din carne nu au calciu, ceea ce duce la un dezechilibru mineral care poate cauza hiperparatiroidism, o boală comună la pui. „Dacă hrănești pisoiul cu mâncare făcută în casă, vorbește cu medicul veterinar sau un consultant pentru a-ți da proporțiile necesare pentru creșterea lui”, recomandă Bough.
Hrană uscată sau umedă?
Dieta pisicului nu trebuie să fie bazată doar pe mâncare uscată, ci să includă și conserve. Dinții lui sunt încă foarte mici și nu poate mesteca foarte bine mâncarea. De aceea, poți combina hrana uscată cu cea umedă, asigurându-te că primește nutrienți suficienți.
Cum schimbi tipul de mâncare
Pisoii sunt considerați a fi pretențioși, cel puțin cât intervin modificări în dieta lor. Pentru a evita o situație de acest fel, obișnuiește-i cu multe feluri de mâncare. „Este mai ușor să schimbi tipul de mâncare dacă îți expui pisicul la diferite arome sau texturi”, explică Jennifer Larsen. „Dacă vrei să schimbi mâncarea, nu o combina cu cea veche. Așază fiecare fel de mâncare în boluri separate, reducând treptat felul la care vrei să renunți”, precizează Larsen.
Ce să evit să-i dau puiului de pisică?
• Carne crudă sau ficat care poate conține paraziți sau bacterii.
• Ouă crude care pot fi infestate cu Salmonella și pot reduce absorbția de vitamina B, necesară pentru blană.• Peștele crud poate cauza pierderea poftei de mâncare.• Laptele poate provoca diaree.• Alte alimente periculoase pentru pisoi, potrivit
: ceapă, usturoi, ciocolată, cafea sau cafeină, cocă dospită, avocado, struguri, stafide, coacăze, nuci de macadamia, semințe de fructe, porumb, roșii, ciuperci sau oase fierte.