De cele mai multe ori, prezenta unui animal de companie in viata noastra este un prilej de liniste, echilibru si entuziasm. Atunci cand decidem sa cooptam in viata noastra un prieten necuvantator o facem plecand de la anumite nevoi emotionale.Motivele alegerii animalului de companie pot fi multiple, dar indiferent de natura acestora, animalul de companie devine centru de interes pentru intreaga familie.Animalul de companie, odata intrat in caminul nostru, devine membru cu “drepturi depline” in familie. El ocupa un loc central intre ceilalti membri ai familiei, de la copii la adulti.De cele mai multe ori, prietenul necuvantator este vazut ca fiind mai mult decat un caine, de exemplu, oamenii il personifica, vorbesc cu el, ii atribuie comportamente si reactii specific umane. Membrii familiei devin preocupati de nevoile prietenului necuvantator, asigurandu-i de la nevoile bazale, de hrana sau odihna, pana la nevoile emotionale sau de adaptare la mediu. Oamenii isi conditioneaza programul in functie de nevoile animalului, devin receptivi si empatici la nevoile si comportamentele animalutului.In aceste conditii, este lesne de inteles ca pierderea, disparitia sau decesul unui animal de companie este resimtita ca o pierdere profunda. De multe ori, disparitia subita a animalului din viata noastra produce un gol emotional greu de suplinit.Desi la nivel rational cunoastem faptul ca perioada de viata a unui animal de companie este multa mai scurta decat ce a omului, asteptandu-ne ca acesta la un moment dat sa dispara din viata noastra, atasamentul si legatura cu animalul sunt atat de profunde la nivel emotional incat membrii familiei nu concep viata fara prezenta acestuia printre ei.Cu cat animalul este mai evoluat din punct de vedere al dezvoltarii comportamentale, emotionale si intelectuale, apropiindu-se de nivelul dezvoltarii fiintei umane, cu atat disparitia acestuia va avea un impact mai puternic.Astfel, pierderea unui animal evoluat precum cainele, este resimtita mult mai profund decat disparitia unui peste sau a unui canar, de exemplu, intrucat omul si cainele comunica si transfera comportamente similare, mult mai adecvate decat in cazul animalelor inzestrate cu comportamente primare.Moartea unui animal de companie poate surveni ca urmare a trei cauze:
- Decesul natural ca urmare a varstei inaintate a animalului. Desi disparitia acestuia este asteptata, aceasta este resimtita de catre membrii familiei ca o pierdere greu de acoperit la nivel emotional. In aceasta situatie, membrii familiei se resemneaza mult mai usor dupa moartea animalului decat in cazurile in care disparitia lui se produce ca urmare a unor accidente sau boli incurabile.
- Moartea accidentala survenita in urma unui accident fizic sau a unei boli incurabile. In aceasta situatie zbuciumul stapanului este mult mai mare, fiind vorba despre un context cu profunde implicatii emotionale, ce intervine intr-un moment in care acesta este luat prin surprindere.
- Eutanasierea, in cazurile in care ca urmare a unui diagnostic fatal, fara nicio speranta de insanatosire, stapanii hotarasc sa puna capat vietii animalului. Desi este o decizie asumata, membrii familiei nu se impaca cu aceasta dupa disparitia animalului, sunt incercati de sentimente de culpabilitate, sunt tristi si se resemneaza cu greu in fata efectului.
Indiferent de contextul in care se produce moartea animalului de companie, disparitia acestuia aduce cu sine o perioada de doliu. Membrii familiei sunt tristi si se adapteaza cu greu noului context ce presupune renuntarea la anumite obiceiuri sau comportamente specifice perioadei cand animalul convietuia cu acestia. Faza de doliu este variabila, de la caz la caz.Dupa perioada de doliu, se instaleaza faza de acceptare si adaptare la context. Stapanii accepta disparitia animalului si se adapteaza situatiei.In anumite situatii, dupa un anumit interval de timp, persoanele care au trecut prin experienta decesului animalului de companie, decid sa coopteze in viata lor un alt animal care sa tina locul celui disparut. In cazul in care se ia decizia cooptarii unui nou partener in cadrul familiei, recomandam ca acest demers sa se faca numai dupa depasirea etapei de doliu. Este important sa stim ca noul membru are propria identitate, trebuie tratat si educat ca atare, are nevoi proprii, iar interactiunea cu acesta trebuie sa se faca in acord cu resursele si nevoile acestuia.Psihoterapeut Andreas Hniatiuc
