Curaj extrem pe o pârtie din Predeal! Un bărbat a fost fugărit de un urs, după ce l-a atras cât mai departe de un grup de schiori.
Pârtia Cocoșul din Predeal a fost locul unui eveniment ce putea să devină dramatic, dacă un bărbat nu ar fi salvat situația!
O nouă întâmplare are în centrul atenției un urs curios! De această dată, pe pârtia Cocoșul din Predeal, un monitor de schi a reușit să îndepărteze un urs sălbatic de lângă un grup de turiști veniți la schi.
Bărbatul i-a avertizat pe ceilalți schiori să stea pe loc, pentru ca ursul să se întoarcă în pădure, însă acesta a fost intrigat de prezența oamenilor și s-a apropiat la doar câțiva metri de grup.
La un moment dat, animalul chiar a dat semne că are chef de joacă, însă monitorul de schi și-a dat seama cât de periculoasă poate deveni situația și a început să-l atragă departe de restul oamenilor. Animalul începe să-l fugărească pe instructorul de schi, care se menține la o distanță destul de mare pentru a nu-și pune viața în pericol.
În tot acest timp, el îi avertizează pe schiorii de la baza pârtiei să fugă din calea ursului. Situația s-a încheiat cu bine după aproape zece minute.
Experiența și-a spus cuvântul în această situație, iar totul a devenit o întâmplare pe care nimeni din cei implicați nu o va uita prea curând!
Curaj extrem pe o pârtie din Predeal!
Ursul a fost ademenit într-o cușcă, fără să fie necesară tranchilizarea sa și a fost dus în județul Bihor, unde a fost lăsat liber în natură, pe un fond cinegetic suficient de mare pentru a nu mai interacționa cu oamenii.
Incidentul nu a fost unul izolat deoarece în urmă cu o săptămână, un pui de urs a fost filmat în timp ce traversa o zonă în care se aflau turiști, în apropiere de zona de telescaune.