Festivalul internațional al Saharei este o manifestare care de regulă se desfășoară la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, într-un cadru natural aflat în mijlocul dunelor de nisip din jurul orașului Douz din Tunisia denumit și „Poarta spre Sahara”.Potrivit Agerpres, în cadrul festivalului sunt prezentate tradițiile deșertului. Artiști locali, costumați, fac trucuri pentru copii, iar dansatoarele din buric fac numere de echilibristică, având oale de lut pe cap.De asemenea, sunt organizate curse de cai sau de iepuri, jocuri tradiționale, târguri de artizanat, spectacole folclorice sau ceremonii de nuntă romantice la care mirii sunt împodobiți cu bijuterii locale și respectă pas cu pas tradițiile.Unul dintre momentele populare ale festivalului este lupta de cămile, în care două mamifere cu cocoașă încearcă să se pună reciproc la pământ. Totodată au loc curse de ogari arabi (Sloughi) sau de mehari (dromaderi) și chiar la lupte de berbeci.https://www.youtube.com/watch?v=iMy7tO0OiwgFestivalul Cămilei, așa cum era la început cunoscut, își are originea în anul 1910, moment în care Tunisia era sub dominație franceză și includea o serie de jocuri populare și organizarea de ceremonii de căsătorie beduine.În 1967, festivalul a îmbrățișat identitatea modernă. În anii următori a devenit cel mai cunoscut eveniment din zonă, iar din anul 1981 a inclus și participarea unor reprezentanți din alte țări arabe și africane, potrivit www.fest300.com.În prezent, reprezintă o modalitate interesantă de a experimenta cultura beduină și stilul de viață și a devenit o mare sărbătoare, care atrage anual peste 50.000 de participanți, de la nomazi, la poeți, artiști și jucători de hochei în nisip. În ultimii ani, numărul mare de turiști a avut o puternică influență asupra festivalului, mai ales în domeniul muzicii, DJ oferind muzică în zonele special amenajate din incinta festivalului.Douz reprezintă o oază de palmieri, cea mai importantă la sud de Chott el Djerid.Această zonă este foarte populară pentru turiști, mai ales în timpul festivalului. Aici se găsesc suvenirurile ideale pentru familie și prieteni și, tot aici, are loc un târg în cadrul căruia se vinde și se cumpără mărfuri, se face troc cu diverse produse de la condimente, fructe, legume, încălțăminte sau piei de cămilă, oaie sau capră și până la dromaderi, covoare cu desene specifice zonei. Douz este și locul ideal pentru a experimenta o aventură cu o mașină de teren printre dunele de nisip sau o excursie pe cămilă, cu un ghid local drept însoțitor care te ajută să descoperi cele mai frumoase regiuni și tradiții gastronomice.