Darul de a vorbi cu animalele, pasiune plătită pe măsură! Cum a reușit să transforme totul într-o afacere.
O femeie din Marea Britanie susține că poate vorbi cu animalele!
Oamenii pot surprinde în multe feluri! Este cazul și unei femei din Marea Britanie, care susține că poate vorbi și comunica cu animalele. Iar din moment ce are un „talent” ce nu este întâlnit prea des, de ce să nu obțină și profit?
Femeia încasează aproximativ 1000 de lire de la iubitorii de animale de companie pentru a intra în legătură cu ei, într-un mod mai spiritual.
Ruthy Bradshaw, în vârstă de 42 de ani, își spune Ruthy Dolittle și face inclusiv terapie cu animalele anxioase.
Darul de a comunica cu animalele!
Nu doar că are darul de a comunica cu animalele, poate și să le contacteze dincolo de mormânt, pentru prețul corect, desigur. După ce a eșuat cu firma personală de marketing, ea a decis să ofere mai mult timp să își dezvolte harul. Pentru o sumă „modică” de 997 de lire sterline poate comunica cu animalul de companie, iar dacă mai adăugăm încă o mie de lire, ea poate chiar să ne învețe pe noi cum să comunicăm cu acestea:
„Animalele înțeleg tot ce spunem. Calul a putut să-mi dea informațiile foarte repede. Nu pot explica cum se întâmplă. Dar e ca și cum aud o voce în capul meu care îmi spune ce vrea acesta să transmită”, susține Ruthy care povestește că a mers recent la un cal care era anxios.
Mesajul subliminal venit de la un lemurian dornic să ajute!
Ruthy spune că a început să-și dea seama acest „al șaselea simț” atunci când a auzit voci în timp ce se afla în Madagascar în cadrul unui proiect umanitar în 2008:
„Uneori animalele sunt reticente în a comunica cu mine la început pentru că sunt un străin. Dar în cazul acestui cal, când a început să vorbesc cu el am văzut imediat un roșu și o mătură. I-am spus proprietarei că animalul a fost lovit cu o mătură de cineva care purta un tricou roșu. Ea mi-a confirmat că ultimul loc în care a dus calul personalul purta tricouri de culoare roșie și ceea ce i-am spus i-a confirmat, practic, bănuielile că animalul fusese bătut”, povestește Ruthy.
Inițial, se pare că aceasta a dorit să își ascundă uimitorul talent de frica prejudecăților, dar a decis ulterior să facă totul public, asemănându-se cu Dr. Dolittle, personajul din filmul cu același nume interpretat de Eddie Murphy.