Stiati ca

De ce câinii au nasurile atât de reci? Specialiștii au descoperit secretul

De ce câinii au nasurile atât de reci? Cercetătorii au găsit răspunsul la această întrebare. Până la finalizarea unui studiu publicat în jurnalul Scientific Reports, s-a crezut că fenomenul este asociat cu reglarea temperaturii corporale, însă  oamenii de ştiinţă au descoperit că nasurile câinilor acţionează precum nişte detectoare de căldură ultrasensibile.O echipă de cercetători din Suedia şi Ungaria a descoperit că în cazul unei temperaturi ambientale de 30 de grade Celsius, vârful nasului la câini este cu câteva grade mai rece. În cazul în care temperatura exterioară este de 0 grade Celsius, nasul câinelui are în jur de 8 grade Celsius. Cei doi factori ajung să fie egali la o temperatură ambientală de 15 grade Celsius, au concluzionat oamenii de ştiinţ.Studiul a demonstrat că nasul unui câine poate detecta deseori surse foarte vagi de căldură – cum ar fi prezenţa unui mamifer de mici dimensiuni – de la o distanţă de un metru şi jumătate.Echipa de specialişti a studiat trei câini – Kevin, Delfi şi Charlie – dresaţi să identifice care dintre două obiecte identice, cu o lăţime de zece centimetri, a fost încălzit până la o temperatură cu 12 grade Celsius mai mare decât cea ambientală.

Trebuia să atingem suprafeţele pentru a simţi căldura

„În plus, am utilizat imagistica prin rezonanţă magnetică asupra a treisprezece câini treji, comparând răspunsurile la stimuli termici cu aproximativ aceeaşi temperatură ca în experimentul comportamental. Stimulul cald a determinat un răspuns neuronal mai mare. Toţi stimulii de căldură radiantă folosiţi în experimentele noastre erau prea slabi pentru a fi simţiţi de mâna omului, chiar şi de la distanţe foarte mici. Trebuia să atingem suprafeţele pentru a simţi căldura”, au explicat experții.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

2 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

3 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

4 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

5 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

6 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

7 ore ago

Parteneri