Din cuprinsul articolului
Animalele de companie reprezintă o mare binecuvântare în viaţa oricărei persoane care le deţine. Pisicile ajută foarte mult şi la sănătatea oamenilor, atăt fizică dar și psihică, pe lângă compania propriu-zisă.
Studiile au arătat faptul că, în familiile în care există pisici, bolile sunt mai rare, iar atunci când apar, se vindecă mai repede. Foarte multe persoane aleg ca animal de companie pisicile pentru a le ține de urât și pentru a le alunga singurătatea, însă cei care au o felină în casă trebuie să știe că aceasta aduce beneficii majore sănătății fizice și psihice a omului. Ce influențează acest lucru aflăm din mai multe studii realizate.
Este demonstrat faptul că animalele de companie, mai ales pisicile, au un câmp electromagnetic foarte puternic. Așa se face că ele simt atunci când stăpânul lor este bolnav. Și asta nu e tot, undele electromagnetice emise de aceasta au puterea de a neutraliza undele emise de un organism bolnav.
Pisicile, de asemenea, ajută foarte mult și la reducerea stresului. Oamenii care au pisici au şanse mai mari să nu sufere un atac de cord faţă de cei care nu deţin aceste animale.
Vibrațiile emise atunci când aceasta toarce scad tensiunea arteriala, reduc considerabil stresul și riscul unui infarct. Torsul pisicii favorizează vindecarea infecțiilor și a inflamațiilor, dar și a afecțiunilor de la nivelul mușchilor, vaselor de sânge, nervilor, tendoanelor, ligamentelor și al căptușelii articulațiilor confirmă doctorii care au urmărit mai multe persoane care dețineau pisici.
De asemenea, specialiștii spun că prezența pisicii în locuință ajută sistemul imunitar să se autoregleze. Alergologii recomandă ca, în fiecare casă în care există un copil, să existe și o pisică. Acest lucru face ca să fie redus riscul de a dezvolta diverse forme de alergii.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…