Din cuprinsul articolului
De ce există superstiții despre pisica neagră? Fascinante și misterioase, detestate și adorate în același timp, pisicile negre și-au câștigat un loc important în istoria umanității, apărând frecvent în scrierile literare și inspirând adesea scenariștii.
Multe superstiții, în centrul cărora domnește această minunată felină cu blană de culoarea nopții, au „supraviețuit” din vremurile îndepărtate ale anticei Caldei până în zilele noastre.
Toate pisicile sâsâie și scuipă atunci când sunt speriate sau nervoase. Dar dacă pisica este neagră, atunci lucrurile se schimbă radical. Imediat, acest comportament este asociat cu prevestirea răului sau ghinionului și este privit ca un mesaj venit din iad.
În acest caz, animalul nervos nu mai este o simplă felină, ci o viziune nefastă, care trezește repulsie și frică. Și astăzi există multe persoane care nu se sfiesc să afirme că pisica este „diavolul în persoană”.
Unul dintre motivele care a determinat apariția superstiției este faptul că pisica neagră a reprezentat obiectul de cult al religiilor pagane ale antichității.
De aici, probabil, a apărut și aversiunea Bisericii Creștine față de felina neagră, ură care a condus la reunirea într-o singură categorie a ereziilor religioase și a ocultismului asistat de acest fel de pisici.
Sentimentul de aversiune față de acestea nu este prezent doar în cultura noastră.
Încă din antichitate, caldeenii aveau credința că pisica neagră este prevestitoare de rele. Dar și pentru a îndepărta ghinionul, foloseau exorcizarea strigând: „Hilka! Bescha!” – „Dispari! Blestemato!”.
Se pare, însă, că sămânța urei înverșunate față de pisica neagră a fost adusă și în vechea noastră Europă. Cultul pagan închinat zeiței Freia sau cel închinat zeiței Holda prevedea desfășurarea ritualului de inițiere numai în prezența unei pisici negre.
Iar vrăjitoarea care dorea să se alăture cultului se prezenta la întâlnire deghizată în pisica neagră.
Pe parcursul desfășurării acestuia, vrăjitoarele strigau cu frenezie „Har! Sabbat!”. Multe legende din Europa de Nord menționează Sabatul Pisicilor, care are loc în noaptea de Crăciun.
Conform unei alte legende medievale, în ziua Judecății Universale oamenii vor vedea pisicile negre agățate de zidurile infernului. În cartea „Evanghelia Diavolului”. De exemplu, se afirmă că pisicile negre au făcut un pact cu diavolul, prin care aveau dreptul să-și bată joc de oameni în Vinerea Mare.
Papa Gregorio al IX-lea a emis o lege prin care îi condamna pe cei care se făceau vinovați de crima deosebit de gravă de a crește o pisică neagră, această culoare simbolizând răul și rușinea.
Începând din secolul al XV-lea și până în secolul al XVII-lea, literatura abundă în scrieri despre vrăjitoare și pisicile lor negre.
Chiar și rezumatele proceselor intentate femeilor suspectate de practicarea magiei negre sunt pline de referiri la pisici negre.
De exemplu, în dosarul unei cauze se poate citi că, în anul 1586, o femeie pe nume Anne Winkelzipfel a fost condamnată pentru vrăjitorie.
Deoarece a vizitat casa unui anume Jacques Boille deghizată în pisica neagră, pentru a atrage asupra stăpânului casei un grav blestem.
Mai mult, în anul 1861, dramaturgul francez Regnard a scris că, în timpul călătoriei sale din Laponia. A întâlnit strigoi ai zăpezii care aveau puterea de a transforma oamenii răi în pisici negre, conform eva.ro.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…