Categories: Lumea animalelor

De ce miros urat unii caini?

Trei „zone” ale corpului cainelui pot fi cauza mirosului urat (discutam aici despre mirosurile neplacute, „nesanatoase”, nu despre mirosul specific de „caine”, al animalului sanatos si curat). Acestea sunt, potrivit animalutze.com, urmatoarele:URECHILE In cazul in care igiena acestora nu este corespunzatoare, pe suprafata interioara a urechii se depune cerumen in exces; la animalul ingrijit, sanatos, acest cerumen este galbui, fara miros, prezent in cantitate mica.La animalul neingrijit, depunerile de cerumen sunt masive, in timp culoarea galbuie se modifica, secretia devenind maronie, urat mirositoare si daca masurile corespunzatoare de igiena nu sunt luate la timp, animalul se poate imbolnavi de catar auricular, o boala greu de tratat datorita zonei sensibile si care poate duce la surditate partiala sau totala.De asemenea, daca murdaria din ureche are aspectul zatului de cafea si animalul se scarpina, putem avea de-a face cu raia auriculara, care necesita tratament local zilnic. De aceea (este mai bine sa previi decat sa tratezi!), igiena urechii trebuie facuta saptamanal.GURA La caini, caria dentara „primara” practic nu exista; in schimb, din cauza acumularilor de tartru, gingiile se inflameaza, necrozeaza, iar sub dintele sau dintii afectati se aduna pungi de puroi – in aceasta faza singura solutie ramane extractia…Cainii hraniti cu mancare uscata in general nu au probleme cu dantura si periajul saptamanal nu este neaparat necesar, deoarece gingiile si dintii se curata in mod natural cand cainele isi „rontaie” mancarea. In cazul acestor caini, sunt suficiente vizitele regulate la medic (odata cu vaccinarile sau deparazitarile, sau la orice alta vizita de rutina), pentru verificare si detartraj, in cazul in care este necesar.O atentie deosebita o vom acorda danturii acelor caini hraniti cu mancare semiumeda, umeda, sau gatita in casa, deoarece acest tip de mancare nu are decat partial sau deloc proprietatile „abrazive” ale mancarii uscate. In cazul acestora, periajul saptamanal si vizitele regulate la medicul veterinar pentru detartraj sunt o necesitate.ANUSULMirosul neplacut al cainelui poate proveni si din zona anusului (prin lins, animalul raspandeste secretiile si pe blana) – cauza fiind glandele perianale, care se gasesc in aceasta zona si care servesc cainelui drept „editor de e-mailuri” si „carte de identitate”. Aceste glande secreta o substanta cu miros unic pentru fiecare caine (de aceea cainii, cand se intalnesc, se „miros sub coada”). In mod normal, aceste glande se videaza zilnic in timpul defecarii, ca urmare a trecerii materiilor fecale prin rect si care astfel „storc” glandele.Problema apare in special la cainii de apartament si la cei cu tulburari digestive. Cainii de apartament nu pot defeca in orice moment al zilei; ei „se tin” pana in momentul plimbarii; astfel, secretiile se aduna si uneori nu se elimina complet, cauzand mirosul neplacut. Cainii cu probleme digestive (in special diaree si constipatie rebela) nu isi videaza glandele perianale la intervale regulate sau nu le videaza deloc, deoarece consistenta slaba a materiilor fecale impiedica „stoarcerea” naturala a acestora.In cazul in care glandele perianale nu sunt vidate la timp, secretiile se acumuleaza si se pot forma abcesele perianale, greu de tratat si foarte dureroase pentru caine, care va evita defecarea si se va constipa. Cerc vicios! Astfel, pentru a preveni problemele, este necesara interventia medicului veterinar sau a proprietarului (in cazul in care acesta are suficienta experienta) pentru vidarea „artificiala” a acestor glande.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

9 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

10 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

11 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

12 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

13 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

14 ore ago

Parteneri