Lumea animalelor

De ce poartă numele lui Trump? Stăpân: „Am şi alţi lupi, însă acesta…”

De ce poartă numele lui Trump? Vă surprinde? Când adoptă animale, oamenii se gândesc serios ce nume să poarte cățelul lor, dar să pui numele unui președinte…Hysni Rexha, un locuitor din Kosovo, adoptat patru pui de lup din sălbăticie. El nu s-a era hotărât ce nume o să le pună, însă, când a mai crescut, celui mai energic i-a pus numele unui Președinte, informează Reuters.Hysni Rexha, administratorul unei ferme din Kosovo, a decis ca unul dintre aceste mamifere sălbatice extrem de periculoase să se numească Trump: ”Am şi alţi lupi, însă acesta are multă energie în tot (ce face) şi este foarte deştept”, a povestit Hysni Rexha.Hysni Rexha, care se consideră un practicant al medicinii veterinare holistice, se autointitulează Lup Alfa şi l-a numit pe Trump adjunctul său.”Îl admir pe (preşedintele) Trump, are multă energie, dă ordine, este un om curajos, de aceea l-am botezat (astfel) pe lupul meu, pentru că şi el face aceleaşi lucruri. El nu îi imită pe ceilalţi; are stilul său propriu şi îşi urmează misiunea”, a declarat kosovarul.Conform unor sondaje, multe persoane din Kosovo şi-au botezat copiii cu numele lui Klinton în semn de respect pentru fostul preşedinte Bill Clinton, care a jucat un rol cheie în intervenţia NATO din 1999 împotriva Serbiei, ce a condus la declararea independenţei Kosovo, mai notează sursa citată.”America fost cel mai important susţinător al nostru în timpul războiului… nu am avut un alt mod pentru a mulţumi SUA decât să-mi numesc lupul Trump. Îl compar pe Trump cu un lup, iar pe lupul meu cu Trump”, a mai spus Hysni Rexha.

Recent Posts

Cât de comun este să deții un câine?

Cât de comun este să deții un câine? Datele unui sondaj Statista Consumer Insights arată…

20 de minute ago

Cu acest gest, câinele tău îți va arăta că te iubește enorm

Toți proprietarii de câini au trăit deja momentul în care cățelul vă întâmpină cu spatele…

16 ore ago

De ce nu vrea câinele să iasă în ploaie? Nu trageți de el – de aceea se opune!

Câinele dumneavoastră nu vrea să iasă afară? De ce sunt unii câini atât de refractari…

17 ore ago

Cum să depășiți durerea pierderii unui animal de companie?

Sunteți în doliu și vă întrebați cum să depășiți durerea de a pierde un animal…

18 ore ago

Cele mai somnoroase rase de câini: sunt recunoscute pentru dragostea lor pentru somn și pentru plăcerea de lenevi

Cele mai somnoroase rase de câini. Câinii, ca și oamenii, au niveluri diferite de energie.…

19 ore ago

Urină de câine și pete pe covor? Eliminați-le rapid și eficient într-un mod natural!

Fiecare proprietar de câine s-a confruntat cu o surpriză neplăcută - petele de urină de…

20 de ore ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL