Lumea animalelor

Decizia judecătorului. Cui revine câinele familiei după divorț

Decizia judecătorului. Cui revine câinele familiei după divorț s-a stabilit în urma unui proces de către Judecătoria Sectorului 6 din București.

Se pare că cei doi foști soți nu s-au înțeles la cine să rămână cățelul familiei, de rasă SHAR PAI, pe nume HERA. Acesta este o femelă născută la 01.03.2020 și a fost înregistrată în carnetul ei pe numele soțului.

Decizia judecătorului. Cu încredințarea câinelui la tribunal

Astfel că, femeia a apelat la avocat care a arătata că ”capătul trei din cererea introductivă nu poate fi evaluată ca un bun partajabil, întrucât acesta nu se regăsește în dispozițiile art.577 NCC, cățelul nefiind încadrat în categoria bunurilor mobile și nici în art.1375-1376, unde se face distincție între animalele din gospodărie și animalele de companie.”

Avocatul a continuat motivarea arătând că reclamenta este foare atașată de animalul său de companie – cățel rasa SHAR PAI, pe nume HERA, cățelul făcând parte din familie, încadrându-se în noțiunea de adopție are aceeiași conotație cu cea în care se adoptă un copil.

Cazare în Mamaia Nord – Apartament Niko în Infinity Beach Resort

 

”Totodată, cățelul are o valoare sentimentală față de reclamantă, fiind făcută cadou de pârât, fapt pentru care, cadoul cu valoare sentimentală nu poate fi cuantificat, urmând să îl plătim cu taxă judiciară de timbru de 20 de lei” menționează avocatul reclamantei.

Menționăm că un cățel de rasă SHAR PAI se vinde cu sume cuprinse între 800 si 2000 de dolari.

Decizia instanței privind încredințarea cățelului de rasă SHAR PAI

Instanța a dispus desfacerea căsătoriei între părți din culpa exclusivă a pârâtului. Totodată, aceasta a dispus încredințarea ”câinelui rasa SHAR PAI, femela, născută în data de 01.03.2020, având numele HERA, identificată prin Carnet seria…nr…, culoare maro deschis, reclamantei …, sens în care dispune modificarea numelui proprietarului câinelui din carnetul mai sus indicat, din acela al pârâtului în acela al reclamantei”

Decizia poate fi atacată în 30 de zile de la pronunțare prin apel, conform clujust.ro. Data la care a fost pronunțată este 23.07.2024.

 

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

11 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

12 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

13 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

14 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

15 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

16 ore ago

Parteneri