Lumea animalelor

Decizie istorică în Grecia! Anunțul Ministerului Culturii privind animalele de companie

Decizie istorică în Grecia! Anunțul Ministerului Culturii privind animalele de companie în urma unei analize a solicitărilor turiștilor care ajung în Grecia. Astfel, Elada va permite oamenilor să fie însoțiți de animalele de companie atunci când vizitează siturile arheologice.

Animalelor de companie li se va permite accesul în peste 120 de situri arheologice din Grecia, a anunțat
Ministerul Culturii. Acțiunea aprobată în unanimitate de Consiliul Arheologic Central al țării va
relaxa regulile actuale care permit să intre doar câinii pentru persoanele cu dizabilități în situri. Ministerul nu a precizat cu exactitate când vor fi implementate noile reglementări.

Accesul animalelor în situri arheologice

Decizia este „un prim pas, dar important, către armonizarea cadrului de accesibilitate la
monumente și situri arheologice cu standardele altor țări europene, unde se aplică deja regulile
de intrare pentru animalele de companie”, a declarat ministrul Culturii, Lina Mendoni, într-un
comunicat de presă al ministerului.

Consiliul a aprobat intrarea animalelor de companie cu condiția să fie ținute în lesă de cel mult
un metru lungime sau ținute de proprietari într-o cutie de transport pentru animalele de
companie. Proprietarii vor trebui să prezinte certificatul de sănătate al animalului de companie și
să poarte accesoriile necesare pentru a ridica excrementele animalelor lor pentru a li se permite
intrarea. Câinii mai mari vor trebui să poarte botniță.

Totuși, unele dintre cele mai populare situri arheologice, cum ar fi Acropola din Atena, Knossos din
Creta, Olimpia antică sau Delphi, care tind să fie foarte aglomerate, nu vor permite accesul
animalelor de companie, la fel ca teatrele antice, templele, mormintele și monumentele cu podele
de mozaic se precizează în anunțul Ministerului Culturii din Grecia.

In cazul spațiilor unde nu se va permite accesul cu animale de companie se vor amenaja locuri unde animalele de companie sau cuștile acestora vor putea fi lăsate la intrăre.  Peste 110 de situri arheologice vaor intra în acest proces de adaptare, a spus ministerul, astfel încât proprietarii să își poată lăsa animalele de companie afară în timpul vizitei lor.

Turismul este una dintre principalele industrii ale Greciei, generând venituri de miliarde de euro în fiecare an, potrivit Huff Post.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

34 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri