Din cuprinsul articolului
Decizie istorică în privința sacrificării animalelor luată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Sacrificarea animalelor, un subiect destul de controversat la nivelul UE, a primit o nouă bază legală.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a anunțat, joi, că Uniunea Europeană va putea impune asomarea prealabilă a unui animal odată cu sacrificarea acestuia, fără ca prin aceasta să se poată considera că e afectată în vreun fel libertatea cultelor şi ritualurilor tradiţionale precum cele evreieşti şi musulmane, transmite AFP, citată de Agerpres.
Decizie istorică în privința sacrificării animalelor
Solicitată să se pronunţe asupra unui decret adoptat în 2017 de regiunea flamandă din Belgia, instanţa de la Luxemburg a impus asomarea prealabilă, invocând bunăstarea animalului. Decretul respectiv a stipulat interzicerea sacrificării animalelor fără asomare, și se referiă inclusiv la sacrificările prevăzute de un rit religios.
Decretul a fost contestat de mai multe asociații religioase
Așa cum era de așteptat, decretul a fost contestat în special de mai multe asociaţii evreieşti şi musulmane, care solicită anularea totală sau parțială. Asociațiile respective invocă faptul că măsura nu le permite credincioşilor evrei şi musulmani să îşi procure carne provenită de la animalele sacrificate în conformitate cu preceptele lor religioase. Acest fapt s-ar opune tehnicii asomării reversibile, iar decretul încalcă Regulamentul nr.1099/2009, ceea ce practic îi împiedică pe credincioşi să îşi practice religia conform cultului respectiv.
„În vederea promovării bunăstării animale în cadrul sacrificării religioase, statele membre pot, fără a încălca drepturile fundamentale consacrate de cartă, să impună un procedeu de asomare reversibilă şi care nu poate conduce la moartea animalului”, afirmă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
CJUE, stabilește unui just echilibru între suferința animalelor vs. respectarea libertății de manifestare religioasă
Potrivit CJUE, măsurile cuprinse în acest decret vor permite să se asigure un just echilibru între importanţa atribuită bunăstării animale şi libertatea credincioşilor evrei şi musulmani de a-şi manifesta religia.
Curtea subliniază și că legiuitorul Uniunii a înţeles să recunoască fiecărui stat membru o marjă de apreciere amplă în cadrul concilierii protecţiei bunăstării animalelor la uciderea lor şi a respectării libertăţii de manifestare a religiei.
CJUE invocă ca argument consensul ştiinţific că asomarea prealabilă este mijlocul optim de a minimza suferinţa animalului în momentul în care este ucis. Curtea constată, de asemenea, că decretul nu interzice şi nu împiedică punerea în circulaţie a produselor de origine animală derivate din animale care au fost sacrificate religios, în cazul în care aceste produse provin din alt stat membru sau dintr-un stat terţ.
Reprezentanții ANSVSA pot oferi derogări pentru scrificarea animalelor
În România, autoritatea veterinară este în măsură să acorde derogare pentru sacrificarea anumitor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii. Însă sacrificarea are în vedere exclusiv consumul propriu, în gospodărie, sub supravegherea medicului veterinar, iar animalele sunt asomate în prealabil, în scopul de a le ferite de suferinţă sau durere în timpul contenţionării (prinderii) şi a înjungherii.