Deprimat pentru că era singur, un patruped își recapătă voința de a trăi după ce este adoptat!
Totul părea fără speranțe în cazul patrupedului loial!
Adăpostul în care a ajuns un cățel pe nume Romeo i-a provocat o adevărată criză de depresie. El și-a pierdut voința de a trăi, asta după ce a realizat că este singur, fără familie.
Potrivit thedodo.com, existau o mulţime de zgomote, iar cea mai gravă problemă o reprezenta absenţa celor pe care îi iubea şi îi considera familia lui. În vârstă de șapte ani, patrupedul a trecut printr-un adevărat șoc.
„Timp de două zile, câinele a refuzat să-şi mişte capul de pe marginea spaţiului unde locuia. De fapt, nici măcar nu a mişcat vreun muşchi”, au declarat cei de la Second Chance Rescue NYC Dogs, într-o postare pe Facebook.
„El a fost dat unui prieten de familie care l-a ţinut două luni, după care nu a mai avut timp de el”, povesteşte Kelcy Kimmerer de la Second Chance.
Totul până într-o bună zi, când din fericire uşa încăperii unde era găzduit Romeo s-a deschis. Curând, Romeo a fost plasat într-o casă temporară alături de o familie iubitoare.
O vreme, lucrurile păreau să se îndreapte în direcţia bună. În compania familiei, Romeo a început să zâmbească din nou.
„Este extrem de amabil şi prietenos”, spune Kimmerer. „El trebuie să fie în preajma oamenilor pentru a fi fericit.”
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…