DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! În stomacul unei balene gestante, care a eşuat săptămâna trecută pe o plajă din Sardinia, au fost descoperite peste 20 de kilograme de plastic, au anunţat ministrul Mediului din Italia şi un ONG specializat în protejarea vieţii marine.Mamiferul, cu o lungime de opt metri, a fost descoperit pe o plajă din staţiunea Porto Cervo, Sardinia, iar Luca Bittau, preşedintele organizaţiei SeaMe, a mărturisit că în stomacul mamiferului gestant s-au găsit saci de gunoi, plase de pescuit, cabluri şi alte reziduuri.Imediat, Ministrul Mediului din Italia, Sergio Costa, a scris pe o rețea de socializare că pentru el aceste probleme sunt prioritare și că se va lua o decizie în acest sens: “Mai există oameni care spun că acestea nu sunt probleme importante? Pentru mine nu sunt doar importante, ci prioritare”.“Ne-am obişnuit cu confortul oferit de obiectele dispensabile (…), iar acum plătim consecinţele. În special animalele le plătesc”, a adăugat el referindu-se totodată la recenta aprobare de către Parlamentul European a unei legi care interzice o gamă largă de articole de plastic de unică folosinţă, cum ar fi paiele, beţişoarele de urechi şi tacâmurile, până în 2021. “Italia va fi una dintre primele ţări care o vor implementa. Războiul împotriva plasticului de unică folosinţă a început. Nu ne vom opri aici”, a mai adăugat oficialul.