În fiecare an, Fundaţia Visul Luanei împreună cu Asociaţia Wilderness Research and Conservation, prin programul comun Protecţia şi Studiul Liliecilor, realizează intervenţii de salvare liliecilor aflaţi în pericol.În perioada rece, liliecii hibernează şi au nevoie de un mediu liniştit pentru a nu-şi consuma rezervele de grăsime acumulate pe timp de vară. Anumite specii de lilieci migrează din sudul Rusiei până în România, pentru a hiberna la o temperatură optimă. Având în vedere faptul că pădurile cu arbori bătrâni, care au scorburi, au dispărut treptat din mediul natural, aceştia s-au adaptat la noul mediu, găsind adăpost în crăpăturile clădirilor.De la începutul acestui program (2014), nu a fost perioadă rece fără un caz de relocare a unei colonii de Nyctalus noctula (liliacul de amurg), dintr-unul sau mai multe imobile aflate în renovare sau construcţie.Anul acesta liliecii au din nou nevoie îngrijire corespunzătoare.Momentan, Clinica Visul Luanei găzduieşte aproximativ 460 de indivizi, un număr record pentru aceste evenimente.Iar micuții trebuie hrăniți… așa că, sunteți invitați să învăţaţi mai multe despre aceste animale şi să ajutaţi la hrănirea lor. Cum?Pe 29 ianuarie, la sediul Fundației (în bucurești, str. Cezar Bolliac 12) se vor forma grupe de voluntari, ce vor fi primiți între orele: 10.00 – 13.00, 13.00 – 16.00, 16.00 – 19.00) – (câte 25 de voluntari/grupă)Informaţii foarte importante, pentru participanţi:1. Odată ajunşi la clinică, participanţii vor asista la două prezentări: una despre ecologia şi rolul liliecilor în natură, iar a doua despre normele de protecţie a muncii şi de hrănire în siguranţă a liliecilor.2. În urma acestor prezentări, toţi cei care decid să participe la hrănirea liliecilor trebuie să semneze că au luat la cunoştinţă de regulile şi riscurile asociate acestei activitaţi.3. Liliecii din clinica noastră sunt animale mici si extrem de delicate (5-35 de grame în funcţie de specie) ce pot fi rănite cu uşurinţă dacă nu sunt manipulate corespunzător. Astfel toţi voluntarii care sunt la prima hrănire sunt rugaţi să asiste iniţial la cei care au experinenţă.4. În scopul limitării la maxim a factorilor stresori se recomandă ca participanţii să nu poarte parfum şi haine stridente, să facă cât mai puţin zgomot în preajma liliecilor şi să nu folosească blitz-ul când se fac poze.5. Fiecare liliac va fi evaluat medical, va fi cântărit, inelat, i se vor face diferite măsurători biometrice şi i se vor preleva probe biologice, urmând să fie înmânat unui participant ce îl va hrăni şi adăpa. La final aceştia vor fi recântăriţi şi repuşi în colonie.6. În timpul manipulărilor liliecii pot muşca, strănuta, urina, defeca sau îşi pot lua zborul. Dacă se intâmplă acest lucru nu trebuie să vă panicaţi!7. Deşi şansele sunt extrem de mici, liliecii pot fi purtători de boli zoonotice (boli transmisibile la oameni). Cea mai periculoasă este rabia şi poate fi transmisă prin muşcătură sau prin contactul mucoaselor persoanelor cu saliva animalelor.8. Dacă sunteţi muşcaţi de un liliac sau vi se strănută pe faţă sau pe o rană deschisă, recomandarea organizatorilor este să vă duceţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş pentru a începe o schemă de vaccinare profilactică.9. De asemenea, liliecii pot prezenţa paraziţi externi. Aceştia sunt specifici lor şi nu se transmit la oameni.10. Pentru protecţia voluntarilor, clinica pune la dispoziţie mănuşi de consultaţie şi de protecţie cauciucate, obligatoriu să fie purtate concomitent în timpul manipulării animalelor. La cerere vi se poate oferi mască sau ochelari de protecţie.11. Hrănirea liliecilor se face cu diferite tipuri de viermi vii (de făină, de muscă), fiind astel necesar ca participanţii să îi manipuleze cu o pensă.12. Consultarea, identificarea şi hrănirea corespunzătoare a unui liliac este un proces de durată, astfel, participanţii sunt rugați să fie răbdători şi să se conformeze recomandărilor organizatorilor.Important – Dacă nu sunt suficienţi voluntari, puteţi rămâne şi peste programul grupei unde aţi fost înscris!Pentru a putea participa la hranire trebuie sa va inscrieti in acest document online:https://docs.google.com/
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…