Rata mandarin poate fi observata in Romania numai in captivitate in gradinile zoologice si parcurile urbane. Rareori poate fi observata in libertate la noi in tara, de obicei frecventeaza habitate acvatice precum mlastini, lacuri putin adanci, iazuri si balti inchise.Potrivit Societatii Ornitologice Romane, specia provine din Estul Asiei, respectiv Japonia si China, exemplare fiind aduse in captivitate in parcurile si gradinile din Marea Britanie si Germania ca animale de companie, care ulterior eliberate sau scapate au format o populatie redusa de exemplare salbatice. Masculul iese usor in evidenta prin ciocul de culoare rosie, spranceana si inelul ochilor albe care coboara pe lateralul gatului, iar ceafa si gatul rosiatice. Pieptul este alb, avand sub gat o banda de culoare mov. Lateralele sunt maronii cu doua benzi portocalii pe spate. Femela este asemanatoare cu cea a rudei sale rata de padure, cu inel ocular alb si dungi ce se intind spre ceafa, iar lateralele dungate cu alb. Ambele sexe prezinta creasta pe cap. Se hraneste in special cu plante si seminte, rareori si cu insecte. Iarna se hranesc cu precadere cu cereale si ghinde. Lungimea corpului este de 41-49 cm, iar anvergura aripilor este de 65-75 cm, cu o masa corporala de 450-760 g. Longevitatea maxima in captivitate este de 22-23 de ani.
In mod normal, specia efectueaza migratii in Estul Asiei, pornind din N-E Chinei spre S-V Chinei, cu toate acestea specia este cu precadere sedentara, avand o populatie stabila in Japonia, iar in Marea Britanie si Germania exista efective reduse de indivizi salbatici. Cuibaresc in scorburi la baza copacilor in apropierea unor corpuri de apa. Cu toate ca masculul poate apara femela si cuibul de posibili intrusi, acesta nu cloceste ouale si paraseste cuibul inainte de eclozarea puilor. Ratele mandarin se hranesc la nivelul solului cu fire de iarba pe care le rup de la varf si cu seminte. Incep cuibaritul din al doilea an de viata.Specia are o distributie predominant Est asiatica, Japonia detine cea mai mare populatie – de peste 5.000 de perechi, existand si efective salbatice in Marea Britanie si Germania, in general formate in urma eliberarii indivizilor din captivitate. Populatia cuibaritoare europeana este relativ mica, de pana la 1.000 de perechi, care a cunoscut o crestere usoara in perioada 2000-2010.In Romania nu au fost inregistrate perechi la cuibarit, iar indivizii observati sunt foarte rari de la an la an, majoritatea prefera sa ramana in compania indivizilor aflati in captivitate in parcuri si gradini din zonele urbane.Femelele depun 9-12 oua in lunile aprilie-mai, incubatia fiind de 26-36 zile. Puii sunt bine dezvoltati inca din momentul eclozarii, parasesc cuibul instalat in scorbura din copac aproape imediat, urmarind strigatele femelei de la nivelul solului. Puii sunt capabili de zbor la varsta de 7-9 saptamani, schimband astfel penajul de pui cu cel de adult. Perechile au adesea o singura generatie de pui pe an.Declinul speciei in Asia de Est este atribuit vanatorii si pierderii habitatului specific prin taierea copacilor. Ca masuri de conservare se impun interzicerea vanatorii si controlul braconajului, evitarea folosirii semintelor tratate in vecinatatea zonelor de cuibarit si refacerea vegetatiei la un nivel ecologic optim.
