Din cuprinsul articolului
Deținători de animale, pregătiți-vă! Specialiștii spun că dresajul de bază nu este atât de dificil pe cât pare. Secretul constă în răbdare şi să urmezi paşii corecţi. Foarte important de ştiut: cel mai eficient dresaj pentru animalul de companie este cel învăţat de la stăpânul său.
„Numele este prima şi cea mai importantă comandă pe care câinele trebuie să o înveţe”, ne spune dresorul Ionuţ Ciprian Iordache. Aşadar, încă din prima zi în care câinele a intrat în viaţa noastră, numele lui trebuie să fie în permanenţă asociat cu activităţile legate de el.„Este bine să folosim nume cât mai simple, mono sau bisilabice -ALF, REX, BOBY, SPIKE etc. În cazul în care am adoptat un câine matur, dintr-un adăpost de câini sau pur şi simplu găsit pe stradă, al cărui nume nu-l ştim, trebuie procedat exact ca şi la un puiuţ”, mai spune specialistul.Iată cum trebuie să procedăm:Trebuie să avem mereu câteva recompense la noi: carne, caşcaval – pentru a-l premia de fiecare dată când va răspunde la nume. Este bine să fiţi doar voi doi, stăpânul şi căţelul, şi cât mai multă linişteNumele va fi strigat pe un ton mai ferm, dar calm, în momente în care căţelul este atent la altceva, de câteva ori în fiecare zi, până ce acesta începe să răspundă. Nu trebuie să uităm să-l recompensăm de fiecare dată când face acest lucru.Atunci când începe să reacţioneze la nume, următorul pas este să ieşim afară, într-un parc, loc în care vor fi mai mulţi stimuli pentru el.Aici vom proceda la fel, cu specificaţia de a nu uita niciodată să recompensăm şi să lăudam patrupedul de fiecare dată când va răspunde la nume.
Poate că e mai simplu să strigi un câine pe nume până când il învaţă fără recompense. Dar acest pas esenţial, dacă nu este făcut corect, va împiedica restul paşilor din dresajul de bază.„Scopul numelui este de a face câinele să răspundă de fiecare dată când acesta ne aude vocea”, spune dresorul.Practic, câinele va ignora orice alt stimul sau factor din mediul înconjurător atunci când se va auzi strigat. Acesta trebuie folosit doar atunci când va primi o comandă, nu şi atunci când este pedepsit.Exemplu: „Vai, Rex, ce-ai făcut aici?”. Câinele va asocia numele său cu pedeapsa primită şi va căuta să fugă sau să se ascundă atunci când îl vei rosti.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…