Discuții cu PISICA neagrăEa se uita la alpinistul utilitar agăţat în chingile sale uzate. Nu prea pricepea ce se petrece. Am văzut-o destul de târziu pe la al treilea fum de ţigară. „Pis, pis” am făcut spre ea, ceea ce înseamnă „salut” în limbaj pisicesc sau asta cred eu. Oricum am învaţat să nu mă întreb prea multe atunci când vine vorba de pisici, căţei şi arici. Întrebările sunt în general nepotrivite pentru o inteligenţă animală exacerbată cum e desigur cea a animalelor:)În plus, n-am înţeles niciodată de ce s-a ales termenul de „animal” pentru animal. În capul meu are o conotaţie cam urâcioasă. În fine. Trecând la lucruri mai serioase, aruncă o privire mirată spre mine şi îmi zise: Uită-te la ăla! Ce naiba o căuta acolo, aşa atârnat pe bloc, nu ştiu?Eu mi-am luat un aer ştiutor şi-am replicat: Nu-nţeleg prea bine ce spui, dar cred că ştiu la ce te referi. Asta având în vedere lipsa mea de acurateţe în limbajul pisicesc, fiind familiarizată mai mult cu ştrumfi negri, uneori maro, alteori, blondini.- Păi bine, dar voi ăstora bipezi, trebuie să vă fie cam incomod să vă atârnaţi de blocuri.- Poate blocul e cel care avea nevoie de atârnători, spun eu, mimând un aer …- Nu eşti prea smart, nu-i aşa, zise ea cochetând cu dezastrul.- Nu prea, dar încerc să par.- Se vede.- Mulţumesc, zic stoic, trăgând din ţigară.- Vii des pe aici? Că e prima dată când te văd, mă întrebă ea cu o privire juvenilă.- Doar la o pauză de fum.- Da, am auzit că e un viciu şi că dăunează de altfel.- Păi cum altfel. Desigur.- Mda. Crezi că o să cadă curând?- Nici prea devreme, dar nici prea târziu. Posibilitatea e mai mare când bate soarele dinspre bloc. Plus că are corzile alea care-l ţin.- Da. Asta e bine. Nici eu nu-mi uit niciodată corzile acasă.- Dar la ce îţi trebuie, că doar eşti pe pervazul casei tale?- La mieunat, bineînţeles. Ai mai auzit tu pisică să miaune fără corzi vocale?- Aha, zisei eu cu efect.- Apropo discuţia asta duce undeva? Că încă n-am aflat ce-i cu trapezistul, nici ce o să mănânc la prânz, nici dacă o să plouă.- Ei bine, nu cred că duce undeva. Mă gândeam să vorbim de dragul de a vorbi, să ne mai cunoaştem întâi şi pe urmă să punem punctul pe „I”.- Şi care ar fi acela?- Punctul pe „I”?- Da.- E un punct deasupra unei linii.- Hm, eu am auzit altceva. Mă rog, poate asta e versiunea pentru umanoizi, exprimă ea elocvent, cu un mic pufnit al mustăţilor.- Să ştii că e foarte posibil. La şcoală ne învăţau o groază de lucruri umane, dar niciodată n-am simţit că profesorii le spun cu convingere sau ca şi cum ar avea prea multe explicaţii şi ei, adăugai eu cu un râs scurt, dar puternic.- Hei, trebuie să plec. Iar vrea să mă smotocească stăpâna şi asta doar pentru că-s pisică, zise ea, întărind cuvântul pisică şi rostogolindu-şi ochii verzi peste cap.- Bine. Pe mai târziu atunci. Ah, încă o întrebare.- Spune repede.- E şi-n obiceiul vostru să vă lăsaţi stăpânii să creadă că ei sunt stăpâni?- Mais bien sur. Toate pet-urile (animalele de casă) fac asta. Dacă așa vor ei să creadă, noi nu-i contrazicem, mai ales că e atât de bine să ai locşorul tău în care să dormi, să papi cam ce vrei şi să torci pe pervaz oricând ai chef. Şi la o adică de ce să nu profităm un pic de drăgălășenia noastră, dacă tot îl avem.- Asta aşa e. Toată lumea are de câştigat în fond.- În ce …? În fine. Trebuie să plec. Pa.- Pa, pa. Aurevoir. Bye. Tu lu lu. Ciao pisina. See ya…(Ana Petrescu)
