Disperată să își ascundă puiul într-un adăpost, o cățelușă are parte de un ajutor special!
Totul s-a petrecut în Texas!
O cățelușă încerca cu disperare să-şi protejeze singurul pui, moment în care cei de la Rescue Dogs Rock au distribuit un videoclip emoționant pe Facebook.
„Sadie nu ştie ce să facă”, a scris grupul de salvare. „Nu ştie cum să-şi ajute puiul, pe Benzy. Ştie că amândoi sunt în pericol, iar Benzy este atât de speriat, încât se ascunde în spatele mamei sale.”
Însă, o mare iubitoare de animale, a observat toată scena, și a luat decizia să vină la adăpost să vadă animalele aflate în suferință.
„Mi-am jurat că voi face tot ce trebuie pentru a ajuta. Voi conduce nouă ore, orice va fi nevoie”, povesteşte ea.
Odată ce s-au văzut în afara adăpostului și în mașina confortabilă dotată cu aer condiționat, cei doi câini au putut înțelege că sunt în siguranță.
„Mama a pus capul pe puiul său şi au dormit tot drumul de întoarcere”, a spus Hammack.
În timp ce Sadie şi Benzy erau în mod clar fericiţi că au ieşit din adăpost, Hammack a putut vedea că mama căţeluşă era încă extrem de protectoare.
„Ori de câte ori am vrut să iau puiul în braţe, ea m-a urmărit cu mare atenţie”.