Doi frați se reîntâlnesc după o lungă perioadă de timp! Câinii își vor petrece tot timpul împreună.
Adopția mai mult animale de companie este un proces extrem de complicat!
Povestea următoare îi are în centrul pe doi frați adorabili, care nu voiau să fie separați în familii diferite. Munca și dăruirea voluntarilor din asociația pentru protecția animalelor a fost destul de complicată, deoarece ei trebuiau să găsească o casă care să îi accepte pe amândoi.
Laurel şi Hardy, cei doi căței, au fost salvați de pe străzile din Franța.
„Vi-i prezentăm pe Laurel şi Hardy, doi masculi de 5 ani metis de Griffon, sterilizaţi şi vaccinaţi. Doi năzdravani adorabili, totuşi atât de greu de adoptat împreună, dar cum le-am putea separa inimile? Deci, haideţi să facem un efort pentru ei” – este mesajul publicat de adăpostul condus de Marie-Thérèse Marie, pe contul oficial de Facebook.
Niciunul dintre ei nu vrea să trăiască fără celălalt.
„Au ajuns la noi la centru, dar nu le cunoaştem trecutul. Sunt atât de prietenoşi, încât se consolează reciproc. Sunt două iubiri adorabile – foarte afectuoşi şi sociabili cu ceilalţi patrupezi. Căutăm acea familie de vis care să îi primească şi să le ofere o casă în care să fie iubiţi la fel de mult pe cât se iubesc ei.” – a mai scris Marie-Thérèse Marie în mesajul său.
Visezi un câine? O pisică? Șerpi? Când animalele apar într-un vis, înseamnă că cu ajutorul…
Curățarea casei poate fi ușoară atâta timp cât nu o împărțiți cu animale cu blană.…
5 animale care sunt extrem de inteligente. Știința a stabilit că oamenii sunt o specie…
Stomatita la câini este o afecțiune inflamatorie a cavității bucale, care afectează gingiile, limbă, palatul…
Când este recomandat să îți tunzi pisica? Tunsul pisicii poate fi o soluție utilă în…
O echipă de cercetători sprijinită de Uniunea Europeană lucrează la analizarea ADN-ului din rămășițe arheologice…