Dorințele devin realitate! Un câine trist dintr-un adăpost de animale și-a dorit să își găsească o nouă familie.
Bobby, un cățel abandonat de persoanele pe care le considera „familie”!
Un câine pe nume Bobby fost abandonat de familie şi a ajuns în grija adăpostului Miami Dade Animal Services. În scurt timp el a reuşit să înduioşeze inimile tuturor voluntarilor cu personalitatea sa minunată.
Dar, în ciuda comportamentului său adorabil, Bobby era ignorat de toţi cei care vizitau adăpostul pentru a adopta un animal de companie.
Bietul cățel a fost pus pe lista neagră.
Echipa a început să se îngrijoreze că Bobby nu îşi va găsi niciodată o familie şi că în cele din urmă va sfârşi eutanasiat.
Voluntarii au decis să publice pe Facebook o poză foarte tristă ce-l înfăţişa pe Bobby îmbrăcat cu o hăinuţă cu tematică de Crăciun, explicând că patrupedul avea mare nevoie de o familie şi că vor suporta chiar ei toate taxele de adopţie, doar cu gândul de a fi salvat.
Imaginea în care Bobby apare deosebit de abătut a devenit rapid virală şi o mulţime de persoane şi-au arătat interesul de a-l primi în casele lor cu braţele deschise.
Din fericire, au găsit casa perfectă unde Bobby îşi va petrece Crăciunul!
Acum îşi poate purta hăinuţa verde, mai degrabă într-o casă iubitoare, decât într-un adăpost unde avea toate şansele să aibă un sfârşit trist.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…