Categories: Lumea animalelor

Dosarul „Ionuţ”: Asociaţia care a eliberat unul din câini, scăpată de un context legislativ haotic

Asociaţia pentru dezvoltare comunitară Caleidoscop, reprezentanta legală a acesteia, Carmen Constanţa Secăreanu, şi Mirela Lavinia Ion, voluntarul asociaţiei care a preluat prin semnătură şi eliberat ulterior unul dintre câinii care l-ar fi atacat pe Ionuţ Anghel, au scăpat de răspunderea penală în cazul morţii copilului, după ce anchetatorul de caz, procurorul Dan Romulus Varga, a constatat existenţa unui vid legislativ în materia adopţiei câinilor, caz ce nu intră în competenţa de soluţionare a parchetului instanţei supreme, reiese din rechizitoriul dosarului „Ionuţ”, obţinut de MEDIAFAX.Din cercetări, se arată în documentul citat, a rezultat că utilizarea pe scară largă a aşa-numitelor formulare de adopţie/revendicare făcea parte, la nivelul anilor 2008-2009, dintr-o metodă de lucru adoptată de autorităţile cu responsabilităţi în materia gestionării câinilor fără stăpân, existente în municipiului Bucureşti, în relaţia cu ONG-urile de profil. Acestea din urmă acceptau semnarea formularelor în schimbul permisiunii de a participa efectiv la operaţiunile de returnare a câinilor capturaţi pentru sterilizare/vaccinare, în locurile de unde fuseseră ridicaţi, pentru a se asigura că nu sunt în fapt ucişi sau transportaţi şi lăsaţi în zone sălbatice, se mai arată în rechizitoriu. Câinii „adoptaţi” în acest fel nu erau efectiv preluaţi în grijă de către ONG-uri – declaraţiile reprezentanţilor acestora coroborându-se sub acest aspect cu cele ale angajaţilor Centrului Teritorial Veterinar Sector 2 -, ci erau returnaţi imediat la adresele de unde fuseseră ridicaţi, mai spune magistratul Varga, în rechizitoriu.Această activitate, notează anchetatorul, denumită impropriu „reteritorializare”, era desfăşurată de reprezentanţii autorităţilor împreună cu reprezentanţii ONG-urilor de profil, transportul câinilor fiind asigurat de ambele categorii de entităţi, după caz.La rândul lor, ONG-urile îşi transferau responsabilitatea asupra câinilor prin încheierea unor protocoale cu aşa-numiţi protectori de zonă – iubitori de animale care semnau la cerere formulare cu date de identificare ale mai multor câini, prin care atestau preluarea „spre supraveghere şi îngrijire” a acestora, urmând „a informa asociaţia în legătură cu adopţia definitivă câinelui de către o altă persoană, decesul sau în legătură cu actele de maltratare şi cruzime aplicate acestuia”.”Aceste soluţii pseudojuridice, având ca efect divizarea şi diluarea răspunderii tuturor persoanelor, fizice sau juridice, entităţi publice sau private, implicate în gestionarea câinilor comunitari, apar într-un context legislativ haotic în materie”, notează procurorul, care arată că „evaluarea justeţii sau injusteţii acestei modalităţi de lucru nu face obiectul prezentei cauze, raportat la faptul că preluarea câinelui mai sus menţionat în stăpânirea Tei Rezidenţial Bucureşti este de natură a întrerupe lanţul cauzal în ceea ce priveşte răspunderea pentru infracţiunea de ucidere din culpă”.Sursa: Mediafax.ro

Recent Posts

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

13 ore ago

Cățelul tău știe când cineva este rău cu tine și își amintește de asta

Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…

15 ore ago

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Cererea crescut semnificativ, iar piața neagră a explodat

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…

16 ore ago

De ce își înfige pisica ghearele în diverse obiecte? Diferite gesturi și comportamente ale pisicii

Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…

17 ore ago

Cluj: campanie gratuită de sterilizare câinilor și pisicilor cu stăpân

Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…

18 ore ago