Lumea animalelor

Dragoste nelimitată pentru Zola

Ce simte Mihaela Diaconu, de mai bine de un an de zile, de când cățelușa ei, Zola, dispărut fără urmă din curtea casei. Mihaela simte că lumea din jurul său se prăbușeste? Că nimic din ce a fost nu va mai fi la fel?  Și cu toate că majoritatea oamenilor îi spun că exagerează și că viața nu se termină în momentul în care îți pierzi câinele, femeia nu vrea să renunțe – ba chiar a pornit un sistem de căutare de amploare. „Știu că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, cineva care îi cunoaște povestea, o va vedea pe stradă, undeva, la cineva. Atunci știu că Zola mea va ajunge acasă”.Totul a început în noaptea de 11 mai 2018, într-un sat din județul Giurgiu, Varlaam. Era chiar ziua de naștere a Mihaelei. Cine și-ar fi închipuit, însă, că ziua care ar fi trebuit să rămână în amintirea ei ca fiind una dintre cele mai frumoase, se va transforma într-una „de coșmar”, cum spune chiar ea. Cățelușa Zola a plecat de acasă și nu s-a mai întors. „Tocmai ce se pregăteau ultimii prieteni să plece.Am văzut-o cum a alergat după o pisică, dar am lăsat-o. Am lăsat-o pentru că mereu le alerga. Și mereu se oprea la un copac și le lătra până mă duceam eu să o iau de acolo sau se întorcea singură. Nu am avut niciodată motive să cred că nu se va mai întoarce. Avea trasată o linie imaginară pe care niciodată nu o depășea”, a explicat Mihaela pentru evz.ro.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

24 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri