După ce a fost descoperit, un cățel abandonat își îndreaptă salvatorii către fratele său mai mic!
Cățelul nu a putut să își lase în urmă fratele aflat în nevoie!
Voluntarii de la „Northeast Animal Rescue” au fost atenționați cu privire la situația unui cățel abandonat într-o mică și săracă provincie din China. Cum animalele de companie aflate în nevoie reprezintă „ținta” grupului, voluntarii au decis să intervină.
O voluntară pe nume Fiona a găsit un căţeluş singuratic care aştepta pe treptele unei case abandonate cu o expresie neajutorată pe faţă. El și-a dat seama că oamenii doresc să îl ajute, și de aceea a decis să le atragă atenția.
A mers după el până când căţeluşul s-a oprit şi i l-a prezentat pe singurul său frate. Atunci tânăra a înțeles gestul micuțului patruped, și a decis să îi salveze pe amândoi.
Puii erau fericiţi să aibă în sfârşit un loc sigur pentru a creşte şi a prospera într-un mediu plin de dragoste.
Chiar dacă dificultățile cu care se confruntă zilnic le limitează posibilitatea de acțiune, voluntarii adăpostului cooperează cu diferiți localnici iubitori de animale, dorind să poată ajuta un număr cât mai însemnat de câini și pisici.