Lumea animalelor

După ce au fost abandonați într-un adăpost, trei frați Saint Bernard și-au găsit o familie!

După ce au fost abandonați într-un adăpost, trei frați Saint Bernard și-au găsit o familie!

Animalele de companie au rămas mereu împreună!

Asociația Edmonton Humane Society a primit trei câini Saint Bernard pe nume Goliath, Gunther şi Gasket.

Când patrupezii au ajuns în adăpost, pe lângă faptul că erau subnutriți, erau perfect sănătoşi.

S-a constatat că fraţii împărtăşesc o legătură excepţională, căutându-se în mod constant unii pe alţii când nu erau împreună.

Drept urmare, Edmonton Humane Society a hotărât că pur şi simplu nu există altă cale decât aceea ca cineva să fie de acord să-i adopte pe toţi trei la un loc.

„Aceşti trei giganţi blânzi au câştigat inimile personalului şi ale voluntarilor – chiar şi cu saliva lor excesivă. În timp ce statutul lor de animale de companie unite reprezintă o provocare unică pentru a le găsi o casă care să poată avea grijă de cele 159 de kilograme cât cântăresc în total, suntem încrezători că există o familie care să le ofere celor trei câini o nouă şansă”, a declarat într-un comunicat de presă, Jamey Blair, manager la EHS.

Cu toate acestea, adăpostul a făcut tot posibilul pentru a se ţine de cuvânt. Pe scurt, după ce povestea lor a devenit virală, cererile de adopţie nu conteneau să vină din toate colţurile lumii.

După ce au fost abandonați

 

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

8 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

9 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri