După ce au fost salvați dintr-un tomberon, toți cei nouă cățeluși și-au găsit familii iubitoare!
Totul s-a petrecut în Napoli!
Următoarea poveste emoţionantă are în centrul atenției nouă cățeluși de rasă mixtă adorabili, care au fost abandonați fără milă. Însă, din fericire pentru toată lumea, povestea are un final fericit.
Totul a avut loc într-un cartier din Napoli.
O trecătoare auzise sunete ciudate venind din interiorul unui tomberon şi, apropiindu-se, a descoperit 9 căţeluşi abandonaţi într-un coş; un gest inuman care, însă, nu a trecut neobservat mult timp. Femeia a apelat imediat „l’Associazione Nazionale Animali Natura Ambiente Fondali Marini Cittadini”, care, asistată de un ASL local, a salvat imediat bieţii pui care au primit tratament şi au fost hrăniţi chiar la sediul ASL din Napoli.
Sute de oameni din zonă s-au înghesuit la Centrul „ASL del Frullone” pentru a adopta cei 9 pui. Acum, cu speranţa că astfel de abandonuri fără scrupule nu se vor mai întâmpla niciodată, cei 9 câini „minune” şi-au găsit în sfârşit o familie care îi va iubi necondiţionat.
Din fericire pentru toată lumea, cățelușii vor face parte din familii extraordinare, iar siguranța, dragostea și tot ceea ce au nevoie nu le vor lipsi niciodată.