După ce și-a petrecut toată viața în slujba oamenilor, câinele bătrân și bolnav este abandonat!
Câinele a fost găsit în Florida, SUA!
Voluntarii unui ONG pentru protecţia animalelor au găsit un câine în vârstă aflat la un pas de moarte adăpostit într-o casă abandonată. Fără să aibă mâncare, apă sau tratament, câinele își aștepta neputincios sfârșitul.
Câinele a fost numit mai târziu „Marouf” de către voluntari.
Se pare că a trăit zece ani în curtea unui bărbat care îl folosise ca animal de muncă, fiind responsabil cu mai multe sarcini domestice. Însă când starea lui de sănătate a început să se deterioreze, proprietarul său l-a dat literalmente afară din casă.
Pe măsură ce lunile treceau, sănătatea sa s-a deteriorat şi a ajuns să se îmbolnăvească atât de tare, încât nici nu mai putea să caute de mâncare. Zăcea într-un colţ al acelei case abandonate aşteptându-şi tristul sfârşit. Dar, din fericire, ajutorul a sosit exact la timp!
Voluntarii l-au dus de urgenţă la cea mai apropiată clinică veterinară, unde căţelul a fost examinat şi diagnosticat cu piroplasmoză, o boală foarte periculoasă cauzată de infestarea cu căpuşe.
Tratamentul cu medicamente şi o dietă regulată l-au ajutat să-şi revină şi să fie din nou sănătos.
În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…
Schema de vaccinare.Vaccinarea câinilor și pisicilor este esențială pentru menținerea sănătății lor și pentru prevenirea…
Ați auzit vreodată că animalele de companie și stăpânii lor sunt la fel? Cu siguranță…
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…
În județul Buzău, un tânăr de 21 de ani din comuna Săgeata a fost reținut…
Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…