După ce și-a pierdut proprii pui, o cățelușă își găsește alinarea adoptând câțiva pisoi orfani!
Gest extraordinar al unui Ciobănesc Australian!
Chiar dacă viața s-a dovedit a fi extrem de dură cu ea și proprii săi copii, Georgia, o cățelușă cu suflet mare, a decis să facă un gest care a impresionat pe toată lumea!
Potrivit thedodo.com, patrupedul a fost găsit hoinărind pe străzi în apropierea unei benzinării din Arizona, și a fost salvată de organizația Sunshine Dog Rescue. Un adăpost din Phoenix a devenit locul în care ea și-a petrecut următoarea perioadă a vieții, însă fiind gestantă din perioada în care trăia pe străzi, puii s-au născut prematur și nu au avut nicio șansă să supraviețuiască.
„Nu am mai văzut niciodată o căţeluşă care să-şi piardă toţi puii”, a declarat Anita Osa, fondatoarea Sunshine Dog Rescue, pentru ABC 15.
Personalul adăpostului a încercat să consoleze căţeluşa îndurerată, dar după o pierdere atât de grea nimic nu părea să îi mai aducă liniştea şi pacea interioară.
„Cel mai bun mod în care aş putea să-i descriu reacţia a fost că parcă înnebunise. Era atât de tristă şi îşi căuta continuu puii. A rupt salteaua pe care stătea, încercând să-şi găsească micuţii.”
Personalul a încercat să spele toată lenjeria de pat, dar Georgia continua să adulmece după pui şi încearca cu disperare să-i găsească.
În cele din urmă, voluntarii au postat o poză pe reţelele de socializare, cerând ajutor publicului pentru a le sugera idei despre modalităţile prin care ar putea să o ajute pe Georgia să treacă mai uşor peste o asemenea tragedie.
Anita a spus că cineva le-a recomandat ca Georgia să hrănească şi să îngrijească trei pisoi orfani.
„Puii o caută să îi îngrijească. Ea îi curăţă şi le oferă multă atenţie, între pui şi căţeluşă s-a stabilit o legătură puternică. Este cu adevărat ceva ce nu trebuie ratat, ea îi protejează pe pisoii aceştia la fel ca şi cum ar fi propriii săi pui”, a declarat Anita, pentru ABC 15.
„I-am prezentat cu blândeţe. Mai întâi i l-am arătat pe unul dintre ei şi am lăsat-o să-l adulmece, iar ea părea să îl accepte, aşa că i-am scos şi pe ceilalţi”, a spus ea. „Este uimitor să vezi cum s-a liniştit instantaneu.”
Anita nu era sigură dacă animalele se vor accepta reciproc, dar a adăugat că nevoia de a fi îngrijite şi de a avea grijă de cineva neajutorat este un sentiment incredibil de puternic în cazul acestor animale.
„Cred că pisoii nu au nicio idee că Georgia este un câine”, a mai adăugat ea.