După ce zile întregi a fost hrănită de o femeie, o pisică decide să îi facă cunoștință cu puii săi!
Pisica abandonată și-a găsit un refugiu cu totul special!
Pentru Shea Prior, pisica abandonată care îi frecventa curtea în căutarea mâncării a pus-o într-o situație în care trebuia să intervină neapărat.
„O hrăneam de câteva zile şi m-am apropiat să o mângâi. Atunci mi-am dat seama că alăptează nişte pui”, povesteşte Prior.
A privit cu atenţie în jur, dar nu a văzut niciun pisoi.
„Am început să vorbesc cu ea şi să-i spun să-mi arate pisoii, pentru că eram sigură că micuţii erau atât de drăguţi”, a scris Prior într-o postare pe Facebook.
A doua zi, Prior a ieşit în curte pentru a uda plantele şi a văzut pisica venind spre ea, şi de data aceasta nu era singură.
„Pisica a venit în fugă spre mine şi s-a gudurat de piciorul meu în timp ce am putut-o auzi cum toarce”, mărturiseşte Prior. „M-a condus spre magazie şi am văzut nişte ghemotoace de puf care mă priveau. S-a lăsat pe o parte şi a început să-i cheme ca să mi-i prezinte.”
Pisica-mamă avea deja încredere în Prior şi ştia că femeia va contribui la menţinerea familiei în siguranţă. Pisica a fost atât de mândră să-i arate cei cinci pisoi.
La început, micuţii au fost foarte speriaţi, până când mama lor le-a indicat că totul este în regulă şi, în cele din urmă, au îndrăznit să iasă şi să se întâlnească cu Prior.
„Unul dintre pisoi a fost mai curajos şi a venit la mine cu coada lui mică ridicată în aer şi mi-a permis să-l mângâi imediat”, a spus Prior. „În cele din urmă, după 10-15 minute, toţi au venit la mine şi m-au lăsat să-i ţin în braţe şi să-i mângâi”.
Visezi un câine? O pisică? Șerpi? Când animalele apar într-un vis, înseamnă că cu ajutorul…
Curățarea casei poate fi ușoară atâta timp cât nu o împărțiți cu animale cu blană.…
5 animale care sunt extrem de inteligente. Știința a stabilit că oamenii sunt o specie…
Stomatita la câini este o afecțiune inflamatorie a cavității bucale, care afectează gingiile, limbă, palatul…
Când este recomandat să îți tunzi pisica? Tunsul pisicii poate fi o soluție utilă în…
O echipă de cercetători sprijinită de Uniunea Europeană lucrează la analizarea ADN-ului din rămășițe arheologice…